10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO: Grecii au intrat în GREVĂ împotriva austerității. Ciocniri VIOLENTE între protestatari...

FOTO: Grecii au intrat în GREVĂ împotriva austerității. Ciocniri VIOLENTE între protestatari și polițiști

UPDATE 13.48: Între protestatarii greci și polițiști au avut loc ciocniri violente, după ce demonstranții au aruncat cu sticle și cocktailuri Molotov, la o manifestație împotriva austerității, potrivit The Telegrah. 

Mai mulţi tineri s-au îndepărtat de locul unui protest, aruncând cocteiluri Molotov spre poliţie, care a răspuns cu gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare.

Aproape 25.000 de persoane participau la trei mitinguri separate în centrul Atenei.

——-

Grecii au intrat în grevă pentru a protesta contra măsurilor de austeritate cerute de creditorii internaționali în schimbul unor noi fonduri de salvare. Astfel, joi, zbourile interne vor fi suspendate, navele vor rămâne ancorate în porturi și birourile publice vor rămâne închise, potrivit Agerpres. 

De asemenea, spitalele vor funcționa cu personal de urgență și unele școli de stat vor fi închise în timp ce profesorii și studenții, medicii, jurnaliștii și lucrătorii din transporturi se vor alătura primei greve la nivel național declanșate de cele mai mari sindicate din sectorul public și privat în Grecia într-un an. 

Greva va fi un prim test pentru prim-ministrul Alexis Tsipras, care a ajuns la putere promițând să pună capăt austerității în ianuarie, dar apoi a acceptat termenii impopulari ai unui al treilea plan de salvare, sub amenințarea unei ieșiri din zona euro, notează Reuters. 

Tsipras a fost reales în urmă cu două luni pe baza unui mandat de a pune în aplicare acest acord, dar a promis să lucreze din greu pentru a atenua impactul acordului. În mod paradoxal, propriul partid Syriza al lui Tsipras a venit în sprijinul grevei, afirmând că acțiunea consolidează poziția guvernului în discuțiile cu creditorii. 

Greva va fi “răspunsul poporului la insistența dogmatică în politici distructive ce i-au stors de puteri pe lucrători și i-au făcut pe tineri să-și piardă speranța”, a declarat sindicatul din sectorul privat GSEE într-un comunicat. GSEE și sindicatul frate ADEDY din sectorul public se așteaptă la mii de participanți la mitingurile de protest planificate pentru ora 9.00 GMT. 
    
Greviștii se vor aduna în centrul Atenei și vor porni în marș spre parlament, aproape de un hotel unde discuțiile cu UE și inspectorii FMI au fost reluate miercuri, ca parte a primei revizuiri a planului de salvare pentru Grecia. 
    
“Pe fondul negocierilor, cererile și acțiunea de protest a lucrătorilor sunt de o importanță semnificativă și acest lucru trebuie utilizat împotriva politicilor neoliberale și a șantajului”, a declarat SYRIZA într-un comunicat. 
    
Purtătoarea de cuvânt a guvernului grec Olga Gerovasili a negat sugestiile că partidul de stânga, care a luptat împotriva austerității când era în opoziție, încearcă să joace de ambele părți susținând greva anti-austeritate, mai notează Reuters. 
    
Guvernul SYRIZA al Greciei a declarat că va pune în aplicare partea sa de acord cu creditorii, dar menține de mult timp că 
termenii planului de salvare sunt excesiv de duri. 
    
“Punem în aplicare un acord ce include măsuri (de salvare) injuste”, a spus Gerovasili. 
    
Grecia și creditorii ei internaționali au avut discuții aprinse asupra ipotecilor și creditelor neperformante dar speră într-un acord până luni. Atena insistă că rezolvarea problemei nu ar avea ca rezultat riscul ca mii de greci să-și piardă casele. În joc este eliberarea unei tranșe de două miliarde de euro necesară pentru plata arieratelor de stat și a altor 10 miliarde pentru  cele patru mari bănci ale țării, amintește Reuters.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă