11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialGrevă la nivel european. Taximetriștii tradiționali protestează față de serviciile la cerere...

Grevă la nivel european. Taximetriștii tradiționali protestează față de serviciile la cerere prin smartphone

Taximetriștii din mai multe orașe europene vor protesta miercuri față de concurența venită din partea serviciilor de taximetrie la cerere care au revoluționat piața serviciilor de transport, informează Agerpres.

În ceea ce va fi prima grevă la nivel european a taximetriștilor, se așteaptă ca traficul rutier să fie afectat într-o serie de mari orașe europene precum Londra, Paris, Roma, Berlin și Milano. Ținta protestelor taximetriștilor tradiționali este firma americană Uber care oferă servicii de taximetrie la cerere printr-o aplicație smartphone ocolind însă reglementările stricte care trebuie respectate de șoferii cu licență.

'Uber nu respectă în mod deliberat reglementările în vigoare chiar dacă dispune de mijloace financiare importante', a declarat liderul sindicatului francez Taxi G7, Serge Metz.

La Paris, taximetriștii intenționează să se strângă începând cu ora 4,40 GMT în jurul principalelor aeroporturi, Charles de Gaulle și Orly, după care se vor îndrepta spre centrul orașului. La Roma, taximetriștii vor protesta prin perceperea unui preț de doar 10 euro pe călătorie, același tarif cu cel solicitat de competitori. Cei din Milano ar urma să fie în grevă începând cu ora 6,00 GMT și până la ora 20,00 GMT. În Germania, convoaiele de taxiuri ar urma să blocheze traficul la Berlin și Hamburg.

Toate acest proteste vin la o zi după ce Uber a fost evaluată la 17 miliarde de dolari, una din cele mai mari cifre pentru o companie nou creată din sectorul tehnologiei. Lansată în 2009, aplicația Uber permite clienților să ia legătură în mod direct cu serviciile de taximetrie la cerere.

Numai în Franța se estimează că sunt 10.000 de vehicule și motociclete care practică acest gen de servicii. Șoferii pot să preia pasagerii care au făcut o rezervare anterioară dar nu îi pot prelua și de pe stradă.

Cel mai important este faptul că șoferii nu trebuie să plătească suma de 240.000 de euro cerută pentru o licență de către proprietarii de taxiuri tradiționale.

Cele mai citite

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă