25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialExtinderea grupării Stat Islamic în Libia întâmpină probleme

Extinderea grupării Stat Islamic în Libia întâmpină probleme

Planurile de extindere în Libia a organizaţiei teroriste Stat Islamic stagnează din lipsă de militanţi, informează Mediafax.

Gruparea teroristă depune eforturi pentru a obţine sprijinul localnicilor, dar este considerată nepopulară, arată un raport al ONU, preluat de Reuters.

Filiala din Libia a grupării Stat Islamic are între 2.000 şi 3.000 de militanţi, fiind singurul grup afiliat din Libia care primeşte sprijin şi îndrumare de la SI din Siria şi Irak, susţin experţii ONU.

Aceștia monitorizează organizaţia teroristă Stat Islamic şi grupuri afiliate Al-Qaida pentru Consiliul de Securitate al ONU.

Potrivit unui raport publicat marţi, experţii ONU susţin că cei mai mulţi militanţi SI se află în oraşul Sirte, din nordul Libiei, cu ieşire la Marea Mediterană, în condiţiile în care gruparea “şi-a manifestat în mod evident” intenţia de a se extinde teritorial în Libia, dar este “limitată de abilităţile sale” de a dobândi control asupra mai multor teritorii din cauza numărului insuficient de militanţi.

“Potrivit mai multor state membre ONU, în timp ce SI are capacitatea de a comite atacuri teroriste în orice parte a Libiei, numărul limitat de membri nu-i permite extinderea teritorială rapidă”, se precizează în raport.

“Spre deosebire de Irak şi Siria, omogenitatea relativă în rândul sectelor în Libia împiedică SI să profite de divizările din cadrul sectelor şi de disensiunile de la nivelul societăţii pentru a mări rapid capacitatea bazei sale de recrutare”, susţin experţii ONU. Potrivit raportului ONU, 800 de luptători sirieni din SI au participat la războaiele din Siria şi Irak alături de militanţii din acele ţări.

Din cauza conflictului dintre cele două guverne din Libia, securitatea a fost destabilizată, ceea ce a permis grupării teroriste Stat Islamic din Libia să câştige influenţă. Grupul controlează teritorii influente din Siria şi Irak si consideră Libia drept “cea mai bună oportunitate” pentru a-şi extinde califatul, subliniază experţii ONU.

“SI din Irak şi Siria continuă să trimită emisari cu instrucţiuni facţiunii din Libia”, avertizează raportul ONU. “Călătoriile acestor emisari disting filiala SI din Libia de alte filiale unde nu au fost raportate călătorii ale acestor emisari”, se mai precizează în raport.

Gruparea nu este populară în Libia, “nu a fost acceptată în comunităţile locale şi nu a reuşit să câştige sprijinul populaţiei”, dar a atras luptători străini, mai ales din Africa de Nord.

Gruparea Stat Islamic din Libia a masacrat creştini egipteni pe o plajă locală şi a atacat un hotel din Tripoli, capitala Libiei.

Din august 2014, Libia se confruntă cu un conflict între cele două guverne ale ţării, cel recunoscut pe plan internaţional, cu sediul în Tobruk, şi cel islamist cu sediul în Tripoli. Conflictul a divizat sute de mii de oameni, suplimentând valul de refugiaţi care se îndreaptă spre Europa, traversând Marea Mediterană. Instabilitatea actuală din Libia a apărut în urma unei revolte din 2011 împotriva dictatorului Muammar al-Gaddafi, preşedinte al Libiei în perioada 1969-2011.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia

Compania aeriană Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia, precum și prelungirea zborurilor între Europa și SUA. În sezonul de iarnă 2024-2025...

Toni Kroos pune ghetele în cui. “Gata cu Real, gata cu fotbalul”

Legendarul Toni Kroos a făcut marele anunț. Mijlocașul Realului se retrage din fotbal, după EURO 2024, potrivit spuselor sale. Fotbalistul german Toni Kroos, în vârstă...

INCREDIBIL. 35.000.000 de euro un kilometru de autostradă București-Brașov

La propunerea ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, Guvernul a adoptat recent o investiție exorbitantă pentru „ciotul” de 5,18 km ai tronsonului Cristian-Codlea...
Ultima oră
Pe aceeași temă