13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialGruparea Stat Islamic foloseşte copii în atentate sinucigaşe - ONU

Gruparea Stat Islamic foloseşte copii în atentate sinucigaşe – ONU

Aproximativ 700 de copii au fost ucişi sau mutilaţi în Irak de la începutul anului, dintre care unii au fost folosiţi în atentate sinucigaşe de extremiştii din gruparea Stat Islamic (SI), a anunţat luni Leila Zerrougui, reprezentanta specială a ONU pentru copii şi conflicte armate, relatează Mediafax.

Islamiştii "folosesc băieţi care abia au 13 ani pentru a transporta arme, pentru a păzi locurile strategice şi pentru a aresta civili (…) Alţi copii participă la atentate sinucigaşe", a declarat ea.

În plus, ea a subliniat că "numeroşi copii" au fost arestaţi de guvernul irakian în iulie şi nu se ştie unde sunt deţinuţi. Zerrougui a menţionat, de asemenea, recrutarea de copii-soldaţi de către "miliţiile aliate guvernului irakian", care luptă împotriva SI.

"Sunt consternată de dispreţul total faţă de viaţa umană de care a dat dovadă Statul Islamic în cadrul avansului său rapid în Siria şi Irak", a subliniat Zerrougui.

Gruparea Stat Islamic, care a cucerit teritorii vaste între Siria şi Irak, figurează din 2011 pe o listă neagră a ONU în special din cauza atacurilor împotriva şcolilor.

Zerrougui a subliniat, de asemenea, "bilanţul teribil" al conflictului din Gaza pentru copii, amintind că peste 700 de copii palestinieni au fost ucişi şi alţi cel puţin 3.106 răniţi sau mutilaţi în ofensiva desfăşurată de armata israeliană.

"Cel puţin 244 de şcoli, dintre care 75 ale UNRWA (Agenţia ONU pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni) au fost ţinta unor tiruri din partea forţelor armate israeliene, care au folosit o şcoală ca bază militară", a afirmat ea.

Ea a denunţat, de asemenea, "abuzuri grave comise împotriva copiilor" în Nigeria de către gruparea islamistă armată Boko Haram, în Libia, Afganistan, Republica Centrafricană, în Mali sau Sudanul de Sud.

Raportul anual al serviciilor lui Zerrougui pentru 2013, publicat în iulie, recenzează abuzuri comise împotriva copiilor în 23 de situaţii de conflict din lume. Acesta acuză şapte armate naţionale şi 50 de grupări armate folosesc copii-soldaţi.

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă