18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialISIS cheamă la jihad în Rusia

ISIS cheamă la jihad în Rusia

Gruparea teroristă Stat Islamic și-a chemat membrii la jihad în Rusia, printr-o înregistrare video de nouă minute postată duminică pe YouTube, informează Reuters citată de Agerpres.

“Ascultă Putin, vom veni în Rusia și te vom ucide în casele tale… Fraților, porniți jihadul, pentru a-i ucide și lupta contra lor”, afirmă o voce, în timp ce sunt arătați mai mulți bărbați care se antrenează în deșert. Nu a fost imediat posibil să se verifice în mod independent originea înregistrării video, dar linkul către ea a fost publicat pe un cont al mesageriei Telegram, folosit de Stat Islamic.

Statul Islamic face apel la membrii săi să declanşeze jihad în Rusia, potrivit unei înregistrări video postată pe YouTube. „Ascultă, Putin,  vom veni în Rusia şi vă vom ucide în casele voastre. Video-ul subtitrat a prezentat imagini cu bărbaţi înarmaţi atacând vehicule blindate şi corturi şi adunând arme în deşert. Nu este clar pentru moment de ce Rusia a fost aleasă ca ţintă, dar în ultimul timp Rusia şi SUA au avut discuţii legate de întărirea cooperării militare şi a serviciilor de informaţii în lupta contra Statului Islamic şi Al Qaeda în Siria.

În Irak, premierul Haider al-Abadi l-a primit duminică la Bagdad pe şeful statului major interarme american, Joseph Dunford, cu care a discutat planurile pentru preluarea oraşului Mossul, considerat „capitala“ de facto a grupului jihadist Statul Islamic.

Forţele armate duc de luni de zile operaţiuni pentru a se apropia de oraşul cucerit de SI în iunie 2014 şi pregătesc terenul pentru o ofensivă de preluare. Surse militare susţin însă că asaltul nu va avea loc foarte curând. Ministrul Apărării, Khaled al-Obeidi, a declarat la tv că „un număr de lideri ai SI şi familiile lor din Mossul şi-au vândut bunurile şi s-au îndreptat spre Siria, frontiera fiind la o distanţă de 100 km. O parte dintre ei au încercat să se infiltreze în regiunea autonomă Kurdistanul irakian, aflat la nord de Mossul“. SI ocupă vaste regiuni din nordul Siriei vecine, profitând de război pentru a se implanta. În 2014, grupul jihadist a preluat controlul unor mari zone de teritoriu la nord şi la vest de Bagdad, dar de atunci a pierdut pe numeroase fronturi în faţa forţelor irakiene susţinute de coaliţia internaţională condusă de Statele Unite.

Plan de eliberare

Recucerirea ultimului mare oraş aflat în mâinile SI în Irak, Mossul, se anunţă ca o operaţiune complexă, care ar putea declan­şa o criză umanitară din cauza numărului important de locuitori care au fost blocaţi de jihadişti. Duminică, Haider al-Abadi şi generalul Dunford au discutat despre cooperarea bilaterală militară şi despre „planurile pentru eliberarea Mossul“. În afara susţinerii aeriene furnizată de coaliţia pe care o conduc, SUA au desfăşurat sute de consilieri militari în Irak pentru formarea şi ajutarea forţelor guvernamentale.

Încurajarea atentatelor

Statul Islamic a pierdut teritorii şi s-a retras din zone pe care le controla în Irak şi în Siria, dar a intensificat atacurile mondiale în această vară, majoritatea dintre ele în Franţa şi Germania. În loc să-şi îndemne partizanii să meargă în „califatul“ auto-proclamat, SI i-a încurajat să acţioneze local, folosind toate mijloacele disponibile. „Dacă tiranii închid porţile migraţiei în nasul vostru, atunci deschideţi porţile jihadului în nasul lor şi întoarceţi acţiunea contra lor“, preciza un comunicat atribuit purtătorului de cuvânt al organizaţiei extremiste referindu-se la eforturile guvernelor occidentale de a împiedica simpatizanţii jihadişti să li se alăture.

Unii islamişti radicalizaţi au răspuns acestui apel în cursul ultimelor două luni în ţări membre ale coaliţiei internaţionale de luptă contra SI, inclusiv luarea de ostatici într-o discotecă din Florida, intrarea în mulţime cu un camion la Nisa sau atacarea pasagerilor cu un topor într-un tren din Germania. De peste o lună, partizanii SI au fost încurajaţi să atace ca „lupi solitari“ în Occident, să aleagă metode mergând de la bombardamente sofisticate la agresiuni cu lovituri de cuţit.

Risc de atacuri

După atentatele care au lovit Europa în ultimele săptămâni, Sir Bernard Hogan-Howe, şeful Scotland Yardului, s-a referit la riscurile în Marea Britanie: Un atentat este o chestiune de „când“ şi nu „dacă“. El a declarat că Marea Britanie este bine pregătită, dar atrocităţi asemenea celor din Franţa şi Germania sunt foarte probabile.

„Ştiu că fiecare nou atac, şi în special cele de la porţile noastre în Europa, aduce un plus de sentiment de temere că Marea Britanie va fi viitoarea victimă în acest val de asasinate în masă, crude şi stupide“, a declarat şeful Scotland Yard adăugând că „Înţeleg frica şi ca agent de poliţie însărcinat cu prevenţia unui astfel de atac ştiu că vreţi să vă dau asigurări. Mă tem că nu o pot face deplin. Un atac este foarte probabil“. Hogan-Howe a subliniat că mai multe argumente joacă în favoarea Marii Britanii, în special o legătură constantă între poliţie şi serviciile de informaţii sau severul control al armelor pe insulă.   

Oameni înarmaţi au atacat o instalaţie gazieră şi un câmp petrolier în provincia Kirkuk, unul din rarele atacuri în regiuni aflate sub controlul kurzilor, fiind ucise cinci persoane.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...

ELCEN o acuză pe Firea că a mințit la Realitatea Plus, în legătură cu falimentul RADET

Se încearcă din nou inducerea în eroare a opiniei publice în sensul în care ELCEN este considerată cauza falimentului RADET, transmit reprezentanții Electrocentrale București. Vă...
Ultima oră
Pe aceeași temă