10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialGrupul Stat Islamic va putea trimite terorişti spre Europa

Grupul Stat Islamic va putea trimite terorişti spre Europa

Miliţii islamiste afiliate grupului terorist Stat Islamic au început să se infiltreze în Libia, un stat afectat de război civil, existând riscul ca teroriştii să ajungă în sudul Italiei sau în alte ţări europene la bordul ambarcaţiunilor cu imigranţi, scrie ziarul italian Corriere della Sera.

"Combatanţi ai grupului terorist Stat Islamic se află pe teritoriul Libiei, de unde pot ajunge, printre imigranţi, pe insulele italiene Lampedusa ori Sicilia, precum şi în Malta", atrage atenţia Ali Tarhuni, ministrul libian al Finanţelor şi Petrolului şi preşedintele Adunării Constituante.

Guvernul italian a intensificat măsurile de monitorizare a situaţiei din Libia, iar ministrul de Externe, Paolo Gentiloni, a avertizat că există riscul venirii teroriştilor în Europa la bordul ambarcaţiunilor cu imigranţi care traversează Marea Mediterană.

Libia se confruntă cu război civil începând din anul 2011, când regimul Muammar Kadhafi a fost înlăturat de la putere. Miliţii rebele cu pretenţii autonomiste au creat un guvern regional nerecunoscut în regiunea Cirenaica, în estul ţării, preluând controlul asupra a numeroase porturi din Marea Mediterană. Libia este condusă de două parlamente şi de două guverne rivale – un regim apropiat miliţiilor islamiste Fajr Libya (Zorii Libiei), care a ocupat capitala Tripoli, şi celălalt recunoscut de comunitatea internaţională, cu sediul la Tobruk, în apropiere de frontiera cu Egiptul.

Potrivit Corriere della Sera, miliţii islamiste afiliate reţelei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant) ocupă regiuni de coastă din Libia – Derna, Sirt şi Misrata, avansând spre vest.

Cele mai citite

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă