12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialGuvernul britanic cere plecarea de la putere a președintelui Siriei, Bashar Al-Assad

Guvernul britanic cere plecarea de la putere a președintelui Siriei, Bashar Al-Assad

Guvernul de la Londra dorește plecarea din funcție a președintelui Bashar Al-Assad, care a dat dovadă de ”o cruzime barbară” față de poporul sirian, a declarat marți o purtătoare de cuvânt din Downing Street, relatează marți AFP citată de Agerpres.

Declarația de marți este o reiterare a poziției exprimate, de mai multă vreme, de guvernul britanic.

”Nu credem că președintele Al-Assad, care conduce cu o asemenea cruzime barbară poporul sirian, reprezintă calea spre un viitor sigur și prosper pentru Siria pe termen lung”, a afirmat purtătoarea de cuvânt într-o conferință de presă.

”De aceea estimăm că trebuie să existe o tranziție politică fără Al-Assad în Siria”, a adăugat ea, în timp ce ONU s-a alarmat marți în legătură cu presupusa execuție, de către combatanți auxiliari ai regimului sirian, a zeci de civili, inclusiv copii, în orașul Alep.

”Problema actuală la Alep este că nu putem să facem să intre ajutorul, nu putem să facem să intre materiale medicale sau apă”, a explicat purtătoarea de cuvânt britanică, subliniind că accesul ajutoarelor în oraș reprezintă o prioritate.

Potrivit declarațiilor sale, Regatul Unit va face presiuni asupra partenerilor săi europeni la summitul de joi de la Bruxelles pentru a adopta ”o declarație fermă și clară” privind situația din Alep și îndeosebi în legătură cu ”necesitatea unui acces umanitar și a unui armistițiu”.

Supuși de patru săptămâni unor bombardamente violente aeriene și de artilerie, rebelii și-au pierdut aproape în totalitate bastionul din estul Alepului și sunt cantonați, împreună cu zeci de mii de civili, îndeosebi în marele cartier Al-Machad.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă