23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGuvernul Streleț pune în joc credibilitatea Moldovei

Guvernul Streleț pune în joc credibilitatea Moldovei

Președintele Nicolae Timofti l-a desemnat luni seara pe șeful facțiunii Partidului Liberal Democrat (PLDM) din Parlament Valeriu Streleț (foto), după ce candidatura ministrului Educației, Maia Sandu, a fost respinsă de Partidul Democrat și Partidul Liberal. Principala sarcină a lui Guvernului Streleț va fi să convingă Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Uniunea Europeană să reia finanțarea Republicii Moldova, ceea ce va fi foarte dificil.

La mijlocul lunii iunie, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional au înghețat finanțarea pentru Republica Moldova după ce Guvernul de la Chișinău a refuzat cererea instituțiilor financiare internaționale de a lichida cele trei bănci devalizate în Jaful Secolului de un miliard de dolari și a decis, în schimb, naționalizarea lor, adică transferul poverii asupra contribuabilului moldovean.

Citește și: Coaliția pro-europeană se răzgândește cu privire la noul premier. De ce a fost retrasă Maia Sandu

În acel moment, șeful misiunii BM pentru Republica Moldova, Alex Kremer, declara: „Ar fi ilogic şi iresponsabil ca Banca Mondială să transfere în bugetul Moldovei banii acţionarilor săi prin uşa din faţă, în timp ce există riscuri ca sume şi mai mari de bani publici să fie pierdute prin uşa din spate, din cauza fraudelor şi corupţiei din sectorul bancar“. Trei săptămâni mai târziu, și Uniunea Europeană a anunțat, la rândul ei, înghețarea finanță­rii până la alegerea unui nou guvern care să rezolve criza din sistemul bancar, să asigure stabilitatea macroeconomică (adică să semneze un acord cu FMI) și să continue reformele în Justiție.

Ca urmare, Moldova nu poate finanța continuarea gazoductului Iași-Ungheni, care rămâne o conductă către nicăieri, nu poate continua lucrările de infrastructură rutieră și riscă să nu mai poată acorda subvențiile către agricultori, cu consecințe sociale greu de determinat. Mai grav, în lipsa unui acord cu FMI și a finanțărilor de la UE, Moldova riscă incapacitatea de plată.

În aceste condiții, joia trecută, PLDM al fostului premier, Vlad Filat, Partidul Democrat (Marian Lupu/Vlad Plahotniuc) și Partidul Liberal (Mihai Ghimpu) au refăcut pentru a treia oară Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), ceea ce îi scoate pe comuniștii lui Vladimir Voronin din ecuația guvernamentală, dar nu rezolvă absolut nici una din celelalte probleme ale Republicii Moldova.

Citește și: Valeriu Streleț, premier desemnat al Republicii Moldova

Din 2009 până astăzi, în toate variantele sale AIE a eșuat în adoptarea reformelor cerute de Uniunea Europeană și s-a adâncit în corupție și lupte interne pentru controlul feudelor oligarhice, care au culminat cu furtul unui miliard de dolari în noiembrie anul trecut. Cum PLDM și PD au fost cele care s-au opus lichidării celor trei bănci și au decis naționalizarea pierderilor, este greu de imaginat de ce vor accepta acum condițiile FMI și BM. Pe de altă parte, potrivit acordului semnat joia trecută, Partidului Democrat (care nu este decât brațul politic al lui Vlad Plahotniuc) îi va reveni, în noul Guvern, Ministerul Justiției. Or, PD a fost partidul ce s-a opus cu înverșunare reformelor care să asigure inde­pendența Justiției, ultima oară blocând pachetul de legi privind reorganizarea Comisiei Națio­nale de Integritate, spre nemul­țumirea Bruxelles-ului.

PLDM a desemnat-o joi pe Maia Sandu, actual ministru al Educației, pentru a forma un nou Guvern, dar aceasta a pus două condiții: demiterea conducerii Băncii Centrale  și a procurorului general pentru modul în care au gestionat Jaful Secolului. A doua zi, democrații au chemat-o „pentru discuții” la sediul partidului, dar aceasta a refuzat să se prezinte la ordin. Peste weekend, Mihai Ghimpu a făcut o serie de declarații din care reieșea clar că nici liberalii nu o doresc, așa că Filat l-a ales luni pe Valeriu Streleț, un om de afaceri, care și-a construit ascensiunea din eșalonul al treilea al PLDM până în vârful Guvernului pe fidelitatea față de Vlad Filat.

Politica moldovenească este un strat gros, bizantin, de alianțe de conjunctură, trădări și minciuni care nu au nimic de-a face cu interesul național al Moldovei și nu sunt înțelese în Occident. Dacă dăm la o parte acest strat, ceea ce rămâne este că guvernul de la Chișinău este obligat să adopte o serie de reforme clare dacă vrea să păstreze calea spre Europa, pentru că a treia oară Occidentul nu se va mai lăsa păcălit de Chișinău.  

»  Din 2009 până astăzi, AIE a eșuat în adoptarea reformelor cerute de UE și s-a adâncit în corupție și lupte interne pentru controlul feudelor oligarhice, care au culminat cu furtul unui miliard de dolari în noiembrie anul trecut.

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă