Hezbollah şi cartelurile drogurilor, o frăţie bănoasă

de Gabriela Anghel , 03 februarie 2016 - stire actualizata la ora 22:11, 03 februarie 2016
Hezbollah şi cartelurile drogurilor, o frăţie bănoasă

Gruparea folosește traficul de droguri din America de Sud pentru a-şi finanţa activităţile teroriste şi operaţiunile din Siria şi Liban.

DEA (Drug Enforcement Administration), serviciul de poliţie dependent de Departamentul Justiţiei din SUA însărcinat cu lupta contra traficului cu droguri, a anunţat, urmare a unei operaţiuni internaţionale, dezmembrarea unei reţele a Hezbollah care utiliza milioane de dolari proveniţi din traficul cu cocaină pentru a-şi finanţa activităţile din Liban şi Siria. Această reţea a furnizat „un flux de venituri şi de arme utilizate pentru comiterea de atacuri teroriste devastatoare în lume“, a precizat într-un comunicat Jack Riley, administrator adjunct ad interim al DEA. Este vorba de o operaţiune care face parte din proiectul Cassandra, vizând o reţea internaţională suspectată că a lucrat cu cartelurile drogurilor sud-americane pentru facilitarea transportării de cocaină în valoare de milioane de dolari în SUA şi în Europa. DEA precizează că această reţea a fost creată de Imad Moughniyeh, responsabil cu operaţiunile externe ale Hezbollah, asasinat în 2008, şi este condusă în prezent de Abdallah Safieddine şi Adham Tabaja. Reţeaua coopera cu cartelurile drogurilor sud-americane care îşi trimiteau beneficiile din vânzările de cocaină către grupurile teroriste din Europa şi din SUA. Hezbollah păstra o parte din bani şi apoi spăla restul, după care îi trimetea în America de Sud. Metoda utilizată era cumpărarea şi vânzarea de maşini de lux, în care membrii reţelei ascundeau bani.

Şapte state, între care Franţa, Germania, Italia şi Belgia, au fost implicate în operaţiunea care a permis arestarea a patru persoane. Ancheta a debutat în urmă cu un an şi, potrivit DEA, sunt posibile alte arestări. Daily Star publicase în aceeaşi zi că în urmă cu o săptămână în Franţa au fost arestaţi patru libanezi vizaţi de sancţiuni americane şi acuzaţi de spălare de bani în favoarea Hezbollah. Într-un document datat 28 ianuarie, Trezoreria americană anunţase îngheţarea averilor societăţii Trade Point International, cu sediul la Beirut, şi cele ale fndatorilor ei, Mohammad Noureddine şi Hamdi Zahreddine. „Hezbollah are nevoie de persoane ca Mohammed Noureddine şi Hamdi Zahreddine pentru a-şi spăla banii şi în scopuri teroriste şi pentru destabilizare politică“.

Reţea criminală transcontinentală

Trezoreria americană a afirmat că Noureddine a recurs la o largă reţea în Asia, în Europa şi în Orientul Mijlociu, pentru a spăla sume considerabile de bani în contul unor clienţi numeroşi, în special membri ai Hezbollah. Peste 100 de indivizi şi societăţi, suspectaţi de legături cu mişcarea islamistă radicală Hezbollah, au fost deja sancţionaţi de autorităţile financiare americane. La 16 decembrie, Congresul american a adoptat în unanimitate „Hez-bollah International Financing Prevention Act“, o lege de sancţiuni contra persoanelor sau instituţiilor ce finanţează Hezbollah, organizaţie clasificată ca teroristă de către Washington.

În afara milioanelor de dolari proveniţi din traficul cu droguri, Hezbollah primeşte arme şi susţinere financiară din partea Iranului, dar experţii estimează că o combinaţie de factori a crescut dependenţa grupului terorist faţă de veniturile legate de o activitate criminală. Matt Levitt, expert în terorism la Institutul din Washington pentru politică în Orientul Mijlociu, a declarat că „apărarea regimului al-Assad în Siria este un dren în termeni de personal, fonduri şi resurse militare“. Scăderea preţului petrolului a condus Iranul să-şi reducă susţinerea, forţând Hezbollah să reducă salariile combatanţilor săi. Unul din factorii care au motivat expansiunea activităţilor criminale ale Hezbollah este dorinţa de a „reduce dependenţa financiară faţă de Iran“, a mai declarat Levitt.   

Comentarii

  • de rasu lumii

    04 februarie 2016 8:31

    Hezbolah lupta pentru eliberarea Palestinei de sub ocupatia hebreilor.Eu stiam ca hebreii fac trafic de organe si de copii , in clinicile de prelevare ovule din Romania si nimeni nu zice nimic ca se fac experiente fe copii romani.

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook