15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialHillary Clinton, prima femeie din SUA candidat la Casa Albă

Hillary Clinton, prima femeie din SUA candidat la Casa Albă

Hillary Clinton a adunat numărul necesar de delegaţi pentru obţinerea învestiturii Partidului Democrat la prezidenţialele americane. Matematic, totul este rezolvat…

Presa americană a anunţat că Hillary Clinton a devenit prima femeie candidat prezidenţial al unui partid politic major din istoria de 239 de ani a ţării. Candidata democrată nu strigă încă „victorie“, alte şase state, printre care California, urmând să voteze marţi, la ultimul scrutin al acestor primare cu un mare suspans. Va reuşi Hillary Clinton să câştige cel mai mare stat, California? Spre surpriza generală, rivalul său, Bernie Sanders, senatorul de Vermont, care o talonează în sondaje, a promis că va continua lupta în această cursă prelungită a primarelor. Senatorul socialist a dus o campanie agresivă, străbătând statele de la sud la nord cu mitinguri de star rock, care au atras mii de oameni. Dar, chiar dacă toată California ar vota cu Sanders, este prea târziu. Nu mai are șanse să obţină învestitura, pentru că Hillary Clinton şi-a asigurat un avans insurmontabil în privința numărului de delegaţi. Explicația e dată de sistemul primarelor americane. La democraţi, în fiecare stat, alocarea delegaţilor se face proporţional. Dar, în afara delegaţilor aleşi în fiecare stat, există şi o categorie de superdelegaţi, oamenii partidului, ai aleşilor, activişti care votează pentru candidaţi după propria alegere.

Cu excepţia unei lovituri de teatru judiciare în afacerea e-mailurilor sale sau a unei improbabile schimbări în opiniile superdelegaţilor în favoarea lui Sanders, rivalul său, Hilla­ry Clinton, fost secretar de stat, va fi învestită la Convenţia Democrată de la finele lunii iulie. Apoi, îl va înfrunta pe Donald Trump la 8 noiembrie.

În pofida așteptatei sale victorii la primare, Hillary Clinton este mai fragilizată ca oricând. În aprilie 2015, într-un mesaj video prin care își anunţa candidatura, ea se visa „campioana americanilor obişnuiţi“. Şi spera să-și schimbe imaginea de femeie rece, calculată şi avidă de putere. Un an mai târziu, eşecul demersului său este aproape total – estimează observatori din media americană. Cota sa de popularitate, peste 50% la începutul lui 2015, nu a încetat să scadă. Cu 37% opinii favorabile, Hillary Clinton întruneşte în prezent un scor puţin mai bun decât cel al lui Donald Trump, de 34%.

Fractura democrată

Campania lui Bernie Sanders a dezvăluit fractura profundă din interiorul electoratului democrat. Diviziunile între stânga progresistă (căreia senatorul de Vermont i-a acordat o voce) şi centrul moderat (pe care Hillary Clinton voia să îl reprezinte). O fractură generaţională, de asemenea, între elita îmbătrânită a partidului şi un tineret de stânga anti-sistem. Potrivit unui sondaj NBC News/Wall Street Journal, 80% din democraţii californieni cu vârsta sub 30 de ani îl susţin pe Bernie Sanders.

În tabăra republicană, miliardarul new-yorkez Donald Trump îşi continuă campania înverşunată, ultimele episoade constituindu-le insultele aduse ziariştilor şi mai ales atacurile repetate împotriva unui judecător din San Diego care prezidează procesul pentru escrocherie vizând defuncta Universitate Trump. Miliardarul imobiliar îl acuză pe magistratul american de origine mexicană că este părtinitor din cauza „moştenirii“ sale. Acuzaţiile au fost viu criticate, inclusiv în propria tabără. Cu toate acestea, Partidul Repu­blican se aliniază treptat în spatele său. Partizanii „Never Trump“ (Niciodată Trump), care vizau o candidatură independentă, au pierdut miza și, după săptămâni de ezitări, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, i s-a alăturat lui Do­nald Trump, pentru a evita cu orice preţ o preşedinţie Clinton.

Pentru fosta Primă Doamnă, o înfrângere sau chiar o victorie la scor mic în California ar fi umilitoare şi ar pune din nou în evidenţă îngrijorătoarea ei vulnerabilitate electorală, susţin unii analişti.    

Cele mai citite

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...
Ultima oră
Pe aceeași temă