12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialHillary Clinton, tot mai aproape de învestitura Partidului Democrat la alegerile prezidențiale

Hillary Clinton, tot mai aproape de învestitura Partidului Democrat la alegerile prezidențiale

Hillary Clinton l-a învins, marți, pe adversarul său Bernie Sanders, în statul New Jersey, consolidându-și, astfel, victoria în cursa pentru învestitura Partidului Democrat la alegerile prezidențiale, informează AFP, citat de Agerpres.

Ea a revendicat victoria la alegerile primare într-un discurs susținut la New York: „Mulţumită vouă, am făcut un pas important. Este pentru prima dată în istoria ţării noastre când o femeie este învestită de unul dintre marile partide”, a declarat fosta Primă Doamnă a Statelor Unite.

Hillary Clinton s-a adresat susţinătorilor la finalul unei „super-marţi” cu primare în şase state, printre care în New Jersey, unde l-a învins pe Bernie Sanders, New Mexico şi California ale căror rezultate urmează să fie anunţate. 

Cu această ocazie, preşedintele american Barack Obama a felicitat-o pentru obţinerea majorităţii necesare de delegaţi în vederea nominalizării democrate la preşedinţia SUA, într-o discuţie telefonică. Totodată, Obama a avut o discuţie telefonică şi cu senatorul de Vermont Bernie Sanders.

„Preşedintele Obama i-a felicitat pe cei doi candidaţi pentru că au desfăşurat o campanie plină de inspiraţie, care a produs entuziasm în rândul democraţilor, făcând ca o nouă generaţie de americani să se implice în procesul politic şi a permis să fie prezentate importante propuneri pentru ca economia noastră şi politica noastră să servească lumii întregi, nu doar celor care dispun de putere şi bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, într-un comunicat de presă.

Hillary Clinton va fi învestită oficial cu prilejul Convenţiei partidului democrat, organizată între 25 şi 28 iulie la Philadelphia.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...
Ultima oră
Pe aceeași temă