16 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialHillary Clinton şi-a anunţat candidatura pentru Casa Albă

Hillary Clinton şi-a anunţat candidatura pentru Casa Albă

"Candidez la Preşedinţie", a anunţat Hillary Clinton, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite şi fost secretar de stat, pe site-ul de campanie HillaryClinton.com.

Site-ul a fost lansat duminică, iar acesta a fost primul mesaj plasat pe site, relatează ziarul britanic The Guardian.

Prin anunţul de ieri, Hillary Clinton pune capăt unei perioade de doi ani de speculaţii şi dezminţiri, legate de posibila ei candidatură.

Mesajul doamnei Clinton se adresează clasei mijlocii – ţintă electorală favorită pentru ambele partide din SUA, atât Republican cat şi Democrat. Mesajul lui Clinton corespunde celui al consilierului lui Barack Obama, John Podesta, de a "face clasa de mijloc să însemne ceva din nou".

De altfel, chiar actualul lider al Casei Albe, Barack Obama, a afirmat că o susţine pe soţia lui Bill Clinton.

"Americanii şi-au croit drum înapoi de la perioada economică dificilă, dar drumul este în continuare în favoarea celor din vârf. Americanii obişnuiţi au nevoie de un campion, iar eu vreau să fiu acel campion", spune Hillary Clinton. Ea le cere americanilor "să faceţi mai mult decât să vă descurcaţi. Puteţi avansa şi rămâne în frunte. Pentru că, atunci când familiile sunt puternice, America este puternică".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rublev îl elimină pe Carlos Alcaraz de la Madrid după două ore de joc

Carlos Alcaraz, tenismanul spaniol care ocupă locul 3 în clasamentul mondial, a suferit o înfrângere în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Doi polițiști de frontieră, răniți într-o acțiune de prindere a unor migranți

Doi poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi noaptea trecută, în timp ce executau o acţiune de prindere în flagrant a unor călăuze...

O persoană a fost reținută la Constanța. DIICOT transmite că a comercializat diferite cantități de cocaină

La data de 1 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au decis reținerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă