20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialHollande către Samaras: Grecia trebuie să-şi demonstreze credibilitatea

Hollande către Samaras: Grecia trebuie să-şi demonstreze credibilitatea

Nici nu se pune problema ieşirii Greciei din zona euro, a dat asigurări preşedintele francez Francois Hollande, însă Atena trebuie să facă dovada credibilităţii angajamentelor sale de redresare bugetară, transmite AFP.

 

‘Grecia se află în zona euro şi trebuie să rămână în zona euro’, a spus Francois Hollande în urma întrevederii, la Palatul Elysee, cu premierul grec Antonis Samaras. Atena ‘trebuie să facă în continuare dovada credibilităţii programului său şi a voinţei liderilor săi de a merge până la capăt’, a ţinut totuşi să sublinieze Hollande.

La rândul său, Samaras le-a atras atenţia celor care ‘continuă să speculeze împotriva Greciei’ că ţara sa ‘va reuşi şi va rămâne în zona euro şi va juca un rol important în cadrul Uniunii Europene’.

‘Vom arăta că Europa este capabilă să-şi depăşească dificultăţile şi problemele (…), iar pentru aceasta avem nevoie de eforturi şi de angajamente, dar şi de o relansare economică’, a mai adăugat oficialul grec, arătându-se încrezător că ‘putem să ne realizăm obiectivele şi angajamentele, să ne reducem deficitele, datoria, să finalizăm reformele structurale iniţiate’.

Cu această ultimă întâlnire cu Hollande, noul premier grec îşi încheie ofensiva diplomatică pe lângă cei mai importanţi lideri europeni, pe care a încercat să-i convingă că ţara sa va depune toate eforturile necesare pentru menţinerea ei în zona euro, insistând însă pentru o amânare suplimentară cu doi ani, până în 2016, pentru reducerea de cheltuieli şi implementarea reformelor dure cerute de troica creditorilor internaţionali formată din UE, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. ‘Noi nu cerem mai mulţi bani, ci un răgaz pentru a respira’, a declarat premierul elen în urma întâlnirii de vineri cu cancelarul german Angela Merkel.

Pentru a relua acordarea de fonduri, cu o nouă tranşă de împrumuturi de 31,5 miliarde de euro, creditorii internaţionali ai Greciei le-au cerut autorităţilor de la Atena să relanseze programul de redresare convenit cu UE-FMI-BCE. O decizie privind reluarea împrumuturilor este aşteptată în luna septembrie, după raportul experţilor troicii. În schimb, autorităţile elene ar dori şi ele un răgaz suplimentar de doi ani pentru a putea asana bugetul, până în 2016 şi nu până în 2014, cum s-a convenit iniţial.

Cele mai citite

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă