16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialHotelul Ritz din Paris a fost devastat de incendiu. Hotelul trebuia redeschis...

Hotelul Ritz din Paris a fost devastat de incendiu. Hotelul trebuia redeschis după o renovare de trei ani

Hotelul Ritz din Paris a fost devastat de incendiul izbucnit marţi, care a distrus acoperişul clădirii şi a provocat inundarea etajelor inferioare, informează Reuters, citat de Mediafax.

Incendiul s-a produs cu câteva săptămâni înainte de redeschiderea hotelului, în martie, în urma unor lucrări de renovare care au durat trei ani şi jumătate.

Focul, care a izbucnit în jurul orei 6.00 (7.00, ora României) la cel de-al şaptelea şi ultim etaj al imobilului din piaţa Vendôme, a fost stins în cursul dimineţii.

Nicio victimă nu a fost semnalată, iar cauzele incendiului nu au fost încă stabilite, a precizat Brigada de pompieri din Paris (BSPP), care a mobilizat efective importante.

Circa 150 de muncitori au fost evacuaţi din hotel, în timp ce aproximativ 60 de pompieri şi 15 utilaje au intervenit pentru a stinge flăcările, care s-au extins la acoperiş.

Bouygues Construction, compania responsabilă de renovare, a precizat că hotelul urma să fie redeschis în martie, în urma unor lucrări în valoare de 140 de milioane de euro demarate în 2012.

“Acoperişul este distrus şi toate etajele inferioare au fost inundate” de apa folosită de pompieri, a declarat o sursă apropiată echipei de renovare.

O parte a hotelului a fost însă salvată. “Deocamdată nu se ştie dacă o parte se va deschide în martie sau nu”, a adăugat sursa, precizând că în prezent se desfăşoară o anchetă a poliţiei pentru a determina cine este responsabil pentru incendiu.

Reşedinţă pentru Coco Chanel şi Marcel Proust, hotelul Ritz, care îi aparţine magnatului egiptean Mohamed al Fayed, a fost locul favorit din Paris al unor personalităţi ca scriitorul Ernest Hemingway sau cineastul Woody Allen.

Hotelul s-a deschis în 1898 şi a fost primul care avea electricitate la toate etajele şi băi în toate camerele. La hotelul Ritz şi-a petrecut prinţesa Diana ultima noapte în 1997, înainte de accidentul rutier în care a murit alături de fiul lui Mohamed al Fayed.

 

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ghid complet despre tâmplărie din aluminiu

Tâmplăria din aluminiu a devenit o alegere populară pentru multe proiecte de construcție și renovare datorită proprietăților sale durabile și esteticii versatile. În acest...

Zeci de persoane, care încercau să ajungă în Piaţa Taksim pentru o manifestaţie de 1 Mai, reţinute de poliţie

Zeci de manifestanţi adunaţi la Istanbul pentru a sărbători 1 Mai au fost reţinuţi miercuri de forţele de ordine.Primele altercaţii au apărut în timp...

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...
Ultima oră
Pe aceeași temă