15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialIAȚENIUK: Rusia distruge avioanele ucrainene

IAȚENIUK: Rusia distruge avioanele ucrainene

 

Lupte intense au continuat joi în estul Ucrainei, iar separatiştii au revendicat doborârea în ajun a celor două avioane de luptă SU-25. Premierul ucrainean, Iaţeniuk, a declarat că avioanele militare au fost lovite de rachete lansate de pe teritoriul rus, una dintre ele provenită de la un avion, o rachetă aer-aer. Comandantul batalionului Vostok „admite” că rebelii au avut sistemul de rachete Buk, cu care se presupune că a fost doborât avionul de linie Malayesia Airlines, cu 298 de persoane la bord.

Exploziile artileriei se puteau auzi joi în jurul Doneţkului şi luptele cele mai violente păreau să provină dintr-o zonă contestată aflată în apropierea aeroportului oraşului. Miercuri, două avioane de vânătoare Suhoi-25 ale armatei ucrainene au fost doborâte deasupra Savur-Moghila, în regiunea Doneţk, la o distanţă de 25 km de situl prăbuşirii zborului MH17, doborât de o rachetă trasă din zona controlată de rebelii pro-ruşi. Serviciile secrete americane au declarat că probabil Boeingul companiei malaiesiene a fost doborât de aceştia „din greşeală”. Kievul a anunţat că cele două avioane de luptă au fost lovite de rachete lansate de pe solul rusesc, iar premierul Iaţeniuk a precizat că unul dintre avioane a fost lovit cu o rachetă aer-aer dintr-un avion rusesc. El consideră că „Rusia este direct implicată în finanţarea teroriştilor în teritoriul ucrainean, în livrarea către terorişti de arme şi agenţi pentru antrenament şi în susţinerea bandiţilor şi teroriştilor care comit crime contra umanităţii” în Ucraina.

Sistemul Buk a fost în mâna rebelilor

Pentru prima oară după doborârea Boeingului 777 aparţinând Malayesia Airlines, joi 17 iulie, unul dintre şefii militari ai separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei a admis o potenţială responsabilitate a trupelor sale în tirul cu o rachetă sol-aer care a atins zborul MH17.

Alexandre Hodakovski, comandantul batalionului Vostok din estul Ucrainei, una din principalele formaţiuni rebele, a declarat pentru Reuters că rebelii deţineau rachete antiaeriene Buk, de fabricaţie rusă, de tipul celei care se presupune că a distrus avionul de linie în plin zbor, cauzând moartea tuturor persoanelor aflate la bord – 298. În timpul interviului, Hodakovski a vorbit despre o baterie de rachete trimisă în acea zonă dintr-un alt fief al separatiştilor, Lugansk. „Ştiam că un Buk venise din Lugansk. Mi s-a spus că acest Buk era trimis de Republica populară Lugansk. Eram la curent cu prezenţa acestei baterii, mi se vorbise despre ea. Cred că a fost trimisă acolo de unde venise (…) pentru a înlătura dovezile prezenţei sale”. Şeful separatist nu a exclus ca racheta care a lovit avionul de linie să fi provenit din Rusia. „Ucraina a fost informată că rebelii deţineau această tehnologie datorită Rusiei”. Hodakovski a adăugat că separatiştii capturaseră în ultimele luni rachete, de acest tip de la forţele guvernamentale – cel puţin patru – dar nici una nu era operaţională. „Nu spun că Rusia a dat rebelilor o astfel de rachetă dar dacă mie mi s-ar fi propus una aş fi acceptat. Dar nu aş fi putut-o utiliza contra unei ţinte inofensive, aş fi lansat-o doar pentru a proteja vieţile în cazul unui atac aerian”.

Hodakovski se delimitează net de linia insurgenţilor pro-ruşi, care până acum au negat că ar fi deţinut vreodată astfel de rachete sol-aer. Comandantul Vostok contrazice şi declaraţiile liderilor Republicii autoproclamată a Doneţk, în special cele ale lui Igor Strelkov, „ministrul Apărării” care a disputat de la debutul conflictului din estul Ucrainei leadershipul militar al mişcării separatiste. Joi, Alexandre Borodai, prim ministru al Republicii autoproclamate a Doneţkului, a reafirmat la BBC că separatiştii nu deţineau acest tip de armă. „Nu, nu am avut Buk şi nu era nici în zonă”.

În ziua catastrofei MH17, localnicii din Torez vorbeau despre prezenţa lansatorului de rachete Buk în apropierea locului accidentului, dar se temeau să discute cu străinii. Observatorii au salvat o serie de fotografii şi de video puse online care arată prezenţa sistemului Buk în apropierea sitului accidentului în ziua catastrofei.

Șeful Guvernului a demisionat

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk şi-a anunţat ieri demisia, denunţând dizolvarea coaliţiei guvernamentale în Parlament, în plină criză economică şi în mijlocul unui conflict armat cu separatişti proruşi, relatează AFP. “Îmi anunţ demisia, având în vedere dislocarea coaliţiei parlamentare, care blochează iniţiative guvernamentale”, a declarat Iaţeniuk, denunţând o “crimă politică şi morală”.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Florin Roman(PNL): „ Noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie”

Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat miercuri, la Târgovişte, că "noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi...

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...
Ultima oră
Pe aceeași temă