15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialIdealul european, relansat în locul bătăliei de la Verdun

Idealul european, relansat în locul bătăliei de la Verdun

Actualii lideri ai Franței și Germaniei, François Hollande şi Angela Merkel, se vor întâlni duminică la Verdun (la circa zece kilometri de Douaumont) pentru a marca centenarul sângeroasei bătălii începute în februarie 1916 şi care s-a terminat în luna decembrie a aceluiaşi an. Ceremonia din acest an va marca relansarea idealului european, au susținut cei doi lideri europeni.

Pe 22 septembrie 1984, la 70 de ani de la începutul Primului Război Mondial, Mitterrand şi Kohl au participat la o mare ceremonia în memoria victimelor, desfăşurat în faţa cimitirului din Douaumont, unde sunt îngropaţi soldaţi ucişi în acel război, aminteşte agenţia France Presse. După ce au adus un omagiu celor dispăruţi, cei doi lideri s-au aşezat în faţa unui catafalc acoperit pe o parte cu drapelul german şi pe cealaltă cu drapelul francez. 

După intonarea imnului german, Kohl s-a întors către Mitterand, iar mâinile lor s-au unit câteva secunde, într-un gest simbolic, despre care Palatul Elysee a afirmat mereu că a fost unul spontan, chiar dacă la acea vreme mulţi observatori au suspectat că ar fi fost regizat, transmite Agerpres. 

Fotografia care-i arată pe fostul preşedinte francez François Mitterrand şi pe fostul cancelarul german Helmut Kohl dându-şi mâna în anul 1984 la Douaumont (estul Franţei), acolo unde în Primul Război Mondial a fost ridicată una dintre fortificaţiile bătăliei de la Verdun, a rămas în istorie ca o imagine simbol a reconcilierii dintre Franţa şi Germania. 

În zilele ce au urmat acelui moment, presa vest-germană a subliniat importanţa 'întâlnirii de la Douaumont'. 'Germanii şi francezii s-au reconciliat: o fotografie care va intra în istorie', a scris atunci cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung. Iniţiativa din 1984 a amintit la acea vreme de îmbrăţişarea emoţionantă a cancelarului Konrad Adenauer cu generalul Charles de Gaulle, în anul 1963, la semnarea 'Tratatului de la Elysee', document cadru al cooperării franco-germane. 

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă