17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialIdentitatea Crucii Roşii, deturnată pentru spălarea banilor

Identitatea Crucii Roşii, deturnată pentru spălarea banilor

Mossack Fonseca riscă să distrugă reputaţia Crucii Roșii, asociind această organizație în afacerile sale de spălare a banilor, deși nu are nici un control asupra a ceea ce se ascunde în spatele sutelor de societăţi cu care este indirect conectată.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), organizație fondată în 1863 la Geneva, are acţiuni în întreaga lume pentru a veni în ajutor victimelor conflictelor. Cu peste 10.000 de salariaţi, este în acest moment foarte angajată în Siria, Irak, Ucraina, Afganistan, Sudanul de Sud sau Nigeria. Zilnic, oamenii săi îşi riscă vieţile pentru a le salva pe ale altora. Simplul nume şi emblema crucii roşii pe fond alb sunt suficiente, în general, pentru a-i proteja. Pe întreg globul, este un simbol al neutralităţii, independenţei şi integrităţii.

Documentele scurse de la firma de avocatură din Panama, Mossack Fonseca, aduc la lumină faptul că organizaţia umanitară cu sediul în Elveţia este folosită, fără să ştie, pentru ascunderea banilor murdari. Sute de oameni de afaceri abuzează de reputaţia Crucii Roşii pentru a rămâne deasupra oricărei suspiciuni. „Este un risc enorm pentru CICR“, a reacţionat preşedintele organizaţiei, Peter Maurer, la aflarea existenţei şi amplorii acestei uzurpări.

Prestator de servicii offshore, cabinetul Mossack Fonseca face în acelaşi timp o mare afacere: pune la dispoziţia clienţilor săi două fundaţii – Brotherhood Foundation şi Faith Foundation. Ele pot fi utilizate de clienţi pentru a deţine acţiunile societăţilor lor offshore. Pentru că o astfel de fundaţie, care nu are acţionari, permite mascarea celui care se ascunde în spatele unui cont bancar. Fundaţiile au un drept economic mai special şi pentru a nu ridica suspiciuni, Mossack Fonseca (MF) a înscris Crucea Roşie ca beneficiar al Faith Foundation, potrivit unui e-mail din 2008 al unui angajat.

O altă corespondenţă a firmei panameze descrie motivul real al acestui păienjeniş: „Cum băncile şi instituţiile financiare sunt concentrate să obţină informaţii asupra beneficiarilor economici finali, a devenit dificil pentru noi să nu divulgăm identitatea celor de la Faith Foundation. Din acest motiv am pus în practică această structură care desemnează International Red Cross ca beneficiar“. Mossack Fonseca precizează că nu are obligaţia să informeze Crucea Roşie despre rolul pe care îl joacă în sutele de societăţi offshore. „În legislaţia din Panama, beneficiarii unei fundaţii pot fi utilizaţi fără să ştie, ceea ce înseamnă că Crucea Roşie internaţională nu are cunoştinţă de acest aranjament“, scrie un angajat al MF într-o corespondenţă internă.

Deturnări de fonduri

Schema a servit la deturnarea a zeci de milioane de dolari din fondurile publice în Argentina. În 2013, presa argentiniană dezvăluia o reţea de corupţie şi spălare de bani în jurul fostului preşedinte Nestor Kirchner şi a soţiei acestuia, Cristina, care i-a succedat la putere în 2007 şi a părăsit funcţia în decembrie 2015. Cuplul prezidenţial a scos din ţară fonduri şi a spălat 65 milioane dolari în Nevada folosind un mare număr de firme ale MF controlate prin două societăţi-ecran înregistrate în Seychelles. În acte, societăţile nu aparţin MF, ci Faith Foundation. Şi astfel, fără să ştie, Crucea Roşie s-a trezit acţionar al societăţii ce controla averea deturnată de clanul Kirchner.   

Mossack Fonseca foloseşte şi numele organizației WWF pentru ascun­derea afacerilor offshore, fără să informeze acest ONG.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...
Ultima oră
Pe aceeași temă