18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialÎncă un suspect, pus sub acuzare după atentatele eşuate de la Paris

Încă un suspect, pus sub acuzare după atentatele eşuate de la Paris

Un al doilea suspect de implicare în atentatul pe care autorităţile franceze au anunţat în această săptămână că l-au dejucat a fost pus oficial sub acuzare, duminică, de către procurorii belgieni, pentru participare la activităţile unui grup terorist, a anunţat agenţia Belga, citată de news.ro.

Abderamane A. este bărbatul reţinut vineri în Belgia, la Schaerbeek, după ce a fost urmărit şi rănit de  forţele speciale. Islamistul algerian, în vârstă de 37 de ani, are deja o condamnare în Franţa pentru implicare într-o reţea care recruta comandanţi pentru zona de conflict de la graniţa din Pakistan şi Afganistan, potrivit publicaţiei Le Soir..

Primele acuzaţii în cazul atentatului dejucat la Paris au fost făcute împotriva lui Reda Kriket, un francez de 34 de ani, care a fost reţinut joi, la vest de capitala Franţei. În locuinţa sa au fost găsite cinci pistoale Kalaşnikov şi zece kilograme de TATP, explozibilul pe care îl folosesc de regulă teroriştii, pentru că poate fi preparat în casă, din substanţe uşor de procurat din comerţ.

Kriket a fost condamnat la 10 ani de închisoare în procesul filierei Khalid Zerkani, jihadistul pe care anchetatorii belgieni l-au descris drept cel mai temut recurtor de jihadişti, omul care a pervertit o întreagă generaţie de tineri debusolaţi.

Cele mai citite

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

Cristiano Ronaldo le-a luat fața lui Messi și Mbappe! CR7 este cel mai bine plătit sportiv al planetei

Pentru a patra oară în carieră, Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică...
Ultima oră
Pe aceeași temă