11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialIncendiu în provincia canadiană Alberta: Numărul persoanelor evacuate a ajuns la 80.000

Incendiu în provincia canadiană Alberta: Numărul persoanelor evacuate a ajuns la 80.000

80.000 de persoane din localitatea canadiană Fort McMurray, din nordul provinciei Alberta, și-au părăsit casele, din cauza unor incendii de amploare. Bilanțul anterior al persoanelor evacuate era de 30.000 de persoane, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Premierul provinciei Alberta, Rachel Notley, a mers, miercuri, la Fort McMurray, unde circa 250 de pompieri, nouă avioane cu apă şi peste zece elicoptere încercau să oprească extinderea incendiilor. Ea s-a declarat devastată de situația din regiune.

Totodată, premierul canadian, Justin Trudeau, a spus că „este o pierdere pe care cu greu ne-o putem imagina”, iar previziunile au fost „chiar mai grave” decât își închipuiau autoritățile.

Pompierii au spus că este un foc greu de stăpânit din cauza vântului care bătea cu 40 de kilometri pe oră şi care alimenta flăcările din unele părţi ale oraşului. În contextul unor temperaturi record (31 de grade Celsius miercuri la Fort McMurray) şi al aerului fără pic de umezeală, pădurea boreală este uscată, iar flăcările avansează rapid. Serviciul de urgenţă din Alberta a ordonat evacuarea obligatorie a locuitorilor oraşului (100.000 de locuitori), cu excepţia unui sector din jurul aeroportului. 

Citește și: FOTO + VIDEO: Oraș evacuat în Canada, din cauza unui incendiu de amploare

„Sunt incendii catastrofale, iar situaţia este explozivă”, a declarat Bernie Schmitte, director delegat pentru păduri în Alberta, apreciind că peste 10.000 de hectare de teren au fost devastate de flăcări.

 

Cele mai citite

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
Ultima oră
Pe aceeași temă