10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. VIDEO. Incendiul din Dubai: Mărturia unui fotograf care a văzut moartea...

UPDATE. VIDEO. Incendiul din Dubai: Mărturia unui fotograf care a văzut moartea cu ochii. Suspiciunile autorităților

UPDATE 15.25:  MAE: Nu există români printre victimele incendiului din Dubai

UPDATE 12.30: Mai mulți martori au spus polițiștilor că au auzit explozii înainte de izbucnirea focului, transmite Mediafax. Astfel, cu cu câteva secunde înainte de izbucnirea incendiului au fost auzite mai multe explozii la o terasă de la parterul clădirii. Totuși, autoritățile spun că incendiul a izbucnit la etajul 20 al clădirii de 63 de etaje.

 

Pompierii şi procurorii din Emiratele Arabe Unite depun eforturi pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii incendiului. Guvernul din Dubai a anunţat că 16 persoane au fost rănite în timpul evacuării a mii de oameni din Hotelul de lux Address. Conform unor surse, o persoană a murit într-o busculadă produsă în timpul evacuării clădirii, dar informaţia nu a fost confirmată de autorităţi.

UPDATE 12.00, 1 ianuarie: Un fotograf s-a legat cu o coardă la etajul 48 și a rămas atârnat în gol o jumătate de oră pentru a scăpa de incendiu, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Fotograful, care a dorit să își păstreze anonimatul, a declarat că se afla cu un prieten pe un balcon al hotelului, într-o parte a clădirii rezervată personalului, ca să facă fotografii pentru ziarul său uriașelor focuri de artificii de Anul Nou.

“E un incendiu”, a strigat prietenul său fugind spre cea mai apropiată ieșire, în timp ce fotograful se uita în exterior și vedea “fumul care se îndrepta spre balcon”.

Aflat în imposibilitatea de a ști ce se întâmplă în interiorul clădirii și temându-se să nu moară intoxicat de fum, și-a dat seama că “singura opțiune” pentru a supraviețui era să se agațe de balcon și să aștepte eventualele echipe de salvare.

“Am văzut o coardă foarte rezistentă” atașată la o platformă exterioară utilizată de spălătorii de geamuri ai hotelului. “Am desfăcut vreo 30 de metri de coardă, am legat-o de cureaua mea și de echipamentul foto și am coborât din balcon”, a mai povestit el.

Coarda “m-a salvat”, a continuat fotograful. “Nu știam ce se întâmplă mai jos. Mi-a fost teamă să nu leșin din cauza fumului”, a adăugat el. Un singur zid a separat balconul său de flăcări. “Focul era foarte aproape de mine”, a declarat el.

UPDATEIncendiul declanşat la hotelul din Dubai nu s-a soldat cu decese, a anunţat un oficial al apărării civile, la postul de televiziune Al Arabiya, potrivit Reuters. Cel puțin 16 persoane au fost rănite, dintre care 14 ușor, potrivit AFP. Ceremoniile de Anul Nou se vor desfăşura în continuare, au anunţat autorităţile din Dubai.

—–

Un incendiu masiv a izbucnit  în această seară într-un hotel situat în centrul oraşului Dubai, în Emiratele Arabe Unite, chiar în piaţa în care urma să aibă loc un spectacol de artificii de Revelion.

“Incendiul a izbucnit la etajul 20 al Hotelului Address”, a transmis Guvernul emiratului Dubai, potrivit postului WTVR. “Patru grupuri de echipaje de pompieri depun eforturi pentru stingerea incendiului”, precizează Guvernul regional.

Hotelul, din categoria “cinci stele premium”, are 200 de camere simple sau duble şi 600 de apartamente. Anterior, surse citate de ABC News afirmau că focul afectează un bloc rezidenţial.

Incendiul a cuprins circa 20 de etaje ale imobilului situat lângă celebrul turn Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, având 828 de metri. Fragmente ale clădirii desprinse de foc îngreunează operaţiunile serviciilor de pompieri. 

Nu este clar care este sursa incendiului şi nici dacă există victime. 

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă