12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialÎncep marile privatizări în Rusia. Pe listă s-ar afla industria minieră, o...

Încep marile privatizări în Rusia. Pe listă s-ar afla industria minieră, o bancă și compania Aeroflot

Ministrul rus al Economiei, Alexey Ulyukayev, a declarat marţi că actuala criză economică obligă autorităţile ruse să demareze privatizările mari preconizate de mult timp, informează AFP, citată de Agerpres.

În pofida unui context dificil pe pieţele internaţionale, Guvernul rus intenţionează să-şi reducă participaţia la o serie de mari companii de stat, printre care se numără şi gigantul petrolier Rosneft, în ideea de a acoperi o parte din deficitul bugetar apărut ca urmare a scăderii preţului petrolului, care asigură jumătate din veniturile la buget. 

‘În 2014-2015,piaţa a scăzut şi a continuat să scadă, în timp ce noi aşteptam ca situaţia să se schimbe. Acum ne-am dat seama că nu mai putem aştepta. Situaţia bugetară este critică, iar turbulenţele de pe pieţele financiare nu ne dau motive să ne aşteptăm la o revenire. Acum provocarea este să încheiem acorduri de privatizare rentabile şi transparente într-un climat de piaţă extrem de nefavorabil’, a declarat Ulyukayev. 

Guvernul rus nu a anunţat în mod public care sunt companiile care vor fi privatizate, dar speculaţiile au fost alimentate luni, când directorii mai multor companii de stat au fost invitaţi la discuţii pe acest subiect de preşedintele Vladimir Putin. Potrivit agenţiei ruse Interfax, printre companiile vizate se numără producătorii de petrol Rosneft şi Bashneft, compania naţională de căi ferate Russian Railways, compania de shipping Sovcomflot, grupul minier Alrosa, a doua mare bancă din Rusia, VTB, şi compania aeriană Aeroflot. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat marţi că investitorii străini sunt bineveniţi să ia parte la procesul de privatizare din Rusia, adăugând că lista companiile ce urmează a fi privatizate şi mărimea pachetelor de acţiuni care vor fi vândute urmează să fie finalizate. 

După un val de privatizări controversate încheiate în anii 1990, Rusia a adoptat în 2010, la iniţiativa preşedintelui de atunci, Dmitri Medvedev, un ambiţios plan de privatizări, având drept obiectiv modernizarea companiilor şi acoperirea deficitelor apărute în timpul crizei internaţionale din 2008-2009. Însă aceste planuri ambiţioase au fost revizuite după revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, în condiţiile în care preţul petrolului a urcat rapid, ceea ce a permis Rusiei să genereze venituri consistente.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă