10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialÎncepe vânarea teroriștilor Statului Islamic

Începe vânarea teroriștilor Statului Islamic

 

Premierul britanic, David Cameron, a convocat duminică o reuniune de urgenţă la Whitehall, după ce grupul jihadist intitulat Statul Islamic a publicat o înregistrare – considerată de Londra ca fiind „autentică“ – ce revendica executarea prin decapitare a voluntarului britanic pentru operaţiuni umanitare David Haines.

Statul Islamic – SI – a revendicat sâmbătă decapitarea britanicului David Haines, care fusese răpit în Siria, într-un moment în care SUA şi-au înmulţit iniţiativele pentru formarea unei coaliţii internaţionale contra acestui grup jihadist, un „cancer“ care cuprinde largi teritorii din Irak şi Siria şi care a devenit cunoscut prin cruzimea şi teroarea exercitate asupra populaţiilor civile şi militarilor capturaţi. Este a treia execuţie de acest tip într-o lună, după cele ale ziariştilor americani James Foley şi Steven Sotloff, şi ei răpiţi în Siria.

Într-o înregistrare de 2,27 minute, intitulată „Mesaj adresat aliaţilor Americii“, gruparea jihadistă reproşează Marii Britanii că s-a alăturat coaliţiei alcătuite de SUA, ţară care procedează la lovituri aeriene contra forţelor SI. Al treilea asasinat a fost comis într-o punere în scenă similară cu precedentele – un peisaj în plin deşert, ostaticul în genunchi, în tunică portocalie, aluzie la uniforma deţinuţilor de la Guantanamo şi călăul SI, mascat şi complet înveşmântat în negru, înarmat cu un cuţit şi proferând ameninţări. Jihadistul, care este posibil să fie călăul din înregistrările execuţiilor celor doi americani, adaugă că această alianţă „va accelera distrugerea voastră“ şi va plonja cetăţenii britanici în „alt război sângeros şi de necâştigat“ şi ameninţă că va executa alt ostatic britanic, ce apare la sfârşitul înregistrării.

Aflat în Scoţia pentru a convinge cetăţenii să voteze împotriva separării de Anglia la referendumul din 18 septembrie, premierul Cameron a revenit de urgenţă la Londra după anunţarea executării britanicului David Haines. Premierul a prezidat ieri o reuniune interministerială de criză – Cobra – şi a condamnat asasinatul ca un „act al răului pur”, un „act malefic”, subliniind că Marea Britanie va face totul pentru vânarea acestor ucigaşi şi aducerea lor în faţa justiţiei.

David Haines activa în domeniul umanitar din 1999 şi a fost răpit în Siria în martie 2013, când efectua prima misiune pentru ONG-ul francez Acted ca responsabil logistic în tabăra de refugiaţi din Atmeh, un sat sirian din apropierea frontierei turce.   

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă