15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialIncident aviatic la Londra, cu implicarea posibilă a unei drone

Incident aviatic la Londra, cu implicarea posibilă a unei drone

Un avion al companiei British Airways a lovit duminică un obiect presupus a fi o dronă în timp ce se pregătea să aterizeze pe aeroportul Heathrow din Londra, a anunţat poliţia, potrivit AFP, citată de Agerpres. Pilotul aparatului care venea dinspre Geneva "a raportat poliţiei că el crede că o dronă a lovit avionul", a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei londoneze. 

Avionul, cu 132 de pasageri şi cinci membri ai echipajului la bord, a aterizat fără probleme. Un purtător de cuvânt al companiei a subliniat că aeronava a fost supusă unei inspecţii complete după aterizare şi că este operaţională pentru următorul zbor. 

Mai multe coliziuni au fost evitate la limită în ultimii ani pe aeroporturile britanice, printre care una pe 22 iulie 2014, când o dronă a trecut în zbor pe lângă un Airbus A320 la aeroportul Heathrow.

Cele mai citite

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...
Ultima oră
Pe aceeași temă