11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialIncident în timpul paradei tradiţionale "Trooping The Colour" de la Londra

Incident în timpul paradei tradiţionale “Trooping The Colour” de la Londra

Un soldat britanic a leşinat sâmbătă dimineaţă, în timpul paradei tradiţionale "Trooping The Colour" de la Londra, eveniment organizat cu prilejul aniversării oficiale a zilei de naştere a reginei Elisabeta a II-a, care a împlinit 90 de ani la 21 aprilie, transmite Huffington Post, citat de Agerpres. Soldatul a căzut cu faţa în jos în timpul paradei şi a fost luat pe targă şi transportat la un spital. 

Cunoscută drept "Queen's Birthday Parade" (parada de ziua reginei), acest spectacol militar de gală face parte din manifestările legate de aniversarea reginei şi a fost precedat, vineri, de un serviciu religios desfăşurat la catedrala St. Paul din Londra. Manifestările se încheie duminică cu petrecerea stradală Patron's Lunch ce este organizată în faţa Palatului Buckingham şi la care participă aproximativ 10.000 de persoane. 

La parada "Trooping the Colour" au participat aproximativ 1.500 de soldaţi şi ofiţeri şi 300 de cai, conform presei britanice. Regina şi soţul său, prinţul Filip, duce de Edinburgh, care a împlinit vineri 95 de ani, au sosit la paradă într-o caleaşcă de epocă, de la Palatul Buckingham. La eveniment au mai participat şi alţi membri ai familiei regale, printre care ducesele de Cambridge şi de Cornwall, prinţul Harry, prinţul Andrew duce de York şi fiicele sale, prinţesele Beatrice şi Eugenie. 

Charles, prinţ de Wales, care are rangul de colonel al Gărzilor Galeze (Welsh Guards), a participat la eveniment călare, alături de fiul său, William, duce de Cambridge, colonel al Gărzilor Irlandeze (Irish Guards).

Cele mai citite

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă