15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialIncident la o fabrică din China. 130 de persoane, spitalizate în urma...

Incident la o fabrică din China. 130 de persoane, spitalizate în urma scurgerii de substanţe chimice

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în estul Chinei în urma scurgerii de substanţe chimice dintr-o fabrică, care a primit ordinul de închidere, a informat marţi agenţia de presă Xinhua, citată de AFP. Potrivit agenţiei citate de Agerpres, o scurgere de dicetenă – un compus utilizat la fabricarea hârtiei şi a produselor farmaceutice – a fost înregistrată la o fabrică din provincia Shandong. 

Oficiali locali citaţi de agenţie au indicat că incidentul a avut loc din cauza neglijenţei. De luni, 131 locuitori din comitatul Shenxian au fost spitalizaţi, dintre care 11 s-au putut întoarce acasă, iar ceilalţi sunt în stare stabilă. 

Acest incident este ultimul dintr-o serie de accidente care au implicat substanţe periculoase, de multe ori stocate sau produse în China în apropierea locuinţelor, fără a fi respectate regulile de siguranţă. În luna august a anului trecut, 165 de persoane au fost ucise în urma unei explozii survenite la un depozit de substanţe chimice din apropierea unei zone rezidenţiale din portul Tianjin (estul Chinei).

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă