17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. HALUCINANT: Tânără de 17 ani, violată a doua oară, după ce...

VIDEO. HALUCINANT: Tânără de 17 ani, violată a doua oară, după ce poliția a folosit-o drept MOMEALĂ

Pe măsură ce femeile agresate sexual din India rup tăcerea şi cer ca atacatorii lor să răspundă în faţa legii, autorităţile indiene ajung pe primele pagini ale ziarelor pentru modul ineficient şi lipsit de sensibilitate cu care tratează aceste cazuri. Astfel, cea mai recentă victimă a poliției este o adolescentă care a fost violată pentru a doua oară de agresorul ei, după ce oamenii legii folosit-o ca momeală ca să îl prindă. 

Victima, o minoră în vârstă de 17 ani, a fost violată de doi bărbaţi, care au ameninţat-o că o vor înjunghia dacă se împotriveşte. După agresiune, cei doi bărbaţi i-au furat şi telefonul fetei, pe care l-au şi folosit pentru a filma violul, iar de acest detaliu s-a folosit poliţia indiană pentru a încerca să îi prindă, scrie The Independent. 

Citeşte şi: Practică UMILITOARE în India: O femeie violată trece printr-un ritual al purificării, pentru a fi iertată

Tânăra urma să se întâlnească cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe Facebook, atunci când a fost prinsă și agresată de cei doi bărbați. 

Victima-momeală

Fata a raportat violul la poliție, sperând că în acest mod i se va face dreptate. Totuşi, planul pus la cale de poliţişti este unul neobișnuit, iar tânăra şi-a pus toată încrederea în autorităţi.  

Victima era esențială pentru reușita planului poliției, întrucât ofiţerii au trimis-o înapoi la locul în care a fost violată, în încercarea de a-i prinde pe cei care au agresat-o. 

Sursă video: Youtube/NDTV

Prima dată, poliția a urmărit-o prea evident și s-a dat de gol. A doua oară, însă, ceea ce poliția a numit ”o problemă de comunicare”, pentru tânăra de 17 ani a însemnat să treacă din nou prin coșmarul de care abia a scăpat. 

Violată pentru a doua oară 

Tânăra a crezut în eficienţa autorităţilor şi s-a supus planului. Aceata, crezând că este urmărită de poliţişti, a stabilit o întâlnire cu agresorul ei, care a profitat şi a atras-o în capcană, pentru a o viola din nou. 

Un ofiţer care a dorit să rămână anonim a povestit totul pentru The Indian Express. În relatarea sa, bărbatul nu și-a pus nici o clipă problema că planul ar fi fost greşit de la început, notează jurnaliștii. 

Astfel, poliţistul a explicat că fata a fost sunată de unul dintre bărbați, la două zile după ce a fost violată, și i-a spus că dacă se întâlnește cu el, îi va da telefonul înapoi. 

”Inspectorul Vinod Ejjapawar a trimis două echipaje de poliție îmbrăcați în civili la locul întâlnirii și la locuința victimei”, a explicat ofițerul, sub protecţia anonimatului. 

Totuşi, omul legii a arătat că fata nu le-a spus că deja a plecat de acasă pe scuter pentru a se întâlni cu agresorul ei și astfel, era singură când l-a abordat. Ofițerul a mai spus că bărbatul ”a oprit victima și i-a spus să iasă de pe drum cu farurile închise. Victima, crezând că este escortată de poliție, a fost de acord, dar mai târziu și-a dat seama că nu era nimeni acolo ca să o protejeze”. 

După ce planul iniţial al poliţiei a eşuat, oamenii legii au reușit să-i identifice pe agresori şi i-a arestat. Nitin Savle, în vârstă de 19 ani și Sanjay Havare, în vârstă de 21 de ani, au fost cei care au violat-o pe minoră. 

Un alt inspector de poliție, Vishwas Patil, care și-a cercetat colegii, a spus: ”Nu este normal să folosești o victimă, cu atât mai mult una minoră, ca momeală”.  De asemenea, el a precizat că polițistul Ejjapawar a fost suspendat. 

 

 

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă