8.1 C
București
duminică, 17 martie 2024
AcasăSpecialNumai industria plăcerii i-a supravieţuit lui Fidel Castro. Singura afacere privată pe...

Numai industria plăcerii i-a supravieţuit lui Fidel Castro. Singura afacere privată pe care dictatorul comunist sângeros nu a reuşit să o stopeze în Cuba. Radiografia rece a unei națiuni eșuate

În Havana, sexul se vinde în continuare la fiecare conţ de stradă, la fiecare intrare într-un hotel şi în fiecare taxi. Oriunde există cineva care se oferă să-ţi asigure o experienţă de neuitat pentru doar 30 de dolari, indiferent de convingerile tale, scrie Daily Mail.

Sexul pe bani este interzis, dar omniprezent în Cuba. Proxeneţii au tot felul de metode de a evita poliţia. Cei care sunt prinşi riscă o noapte după gratii, iar dacă se află ilegal în oraş vor fi deportaţi.

Toţi bărbaţii care se bucură de aceste oferte ştiu că sexul este o tranzacţie, o afacere. Unii spun că e foarte greu să găseşti o femeie „normală” care să te dorească fără să ceară bani. Cei mai mulţi dintre clienţi recunosc că dacă nu ar fi avut bani, niciodată o femeie atât de frumoasă nu s-ar fi uitat la ei.

Femeile care se vând astfel sunt atrase de speranţă; speranţă şi hrană pentru copiii lor sau pentru ceva mai multă siguranţă pe termen lung – poate chiar un bilet de ieşire din această ţară de unde nu au voie să plece.

Băieţii par să-şi vândă altfel serviciile. Mulţi cer băutură, mâncare sau produse străine pe care nu şi le pot procura din Cuba. Pentru unii, este suficient faptul că petrec nişte momente plăcute departe de suferinţa zilnică a traiului dintr-un salariu mizer.

Bărbaţilor occidentali le plac relaţiile cu femei cubaneze. Ei spun că în Cuba relaţiile sunt mult mai cinstite şi mai clare. La fel şi femeile occidentale preferă legăturile cu bărbaţi cubanezi, iar asta arată cum oamenii pot crea legături acolo unde liderii politici nu reuşesc.

Administraţia Bush l-a acuzat pe Fidel Castro că permite turismul sexual pe care-l considera o sursă vitală de valută.

Castro ştia că prostituţia este parte integrală a ţării sale şi chiar o folosea cumva pentru a promova excelenţa sistemelor sale sanitar şi de educaţie.

„Sunt prostituate, spunea Castro parlamentului, dar prostituţia nu este permisă în ţara noastră. Nici o femeie nu este forţată să se vândă unui bărbat, unui străin, unui turist. Cele care fac asta, o fac pe cont propriu, voluntar… Putem spune că sunt prostituate educate şi sănătoase, pentru că trăim într-o ţară cu cel mai mic număr de cazuri de SIDA”.

Din păcate, prostituţia este un fenomen care nu pare să aibă sfârşit. Fetele par din ce în ce mai tinere. Există chiar şi copii în unele tranzacţii sexuale. Iar pe aleile întunecate, departe de zonele turistice, femeile fac pe placul bărbaţilor pentru doar câţiva pesos şi nici o speranţă în plus.

Poate că unii bărbaţi ar dori să întâlnească o femeie cu care să facă şi ceva conversaţie, dar simpla idee că în Cuba toate cer bani, le taie acest chef şi apelează la serviciile oferite pe stradă.

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă