10.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialInițiativă. Ce fac parlamentarii francezi pentru a înțelege mediul de afaceri

Inițiativă. Ce fac parlamentarii francezi pentru a înțelege mediul de afaceri

Mai mulţi membri ai Parlamentului francez sunt interesaţi să facă practică în marile companii active în Franţa. Măsura a fost luată pentru ca parlamentarii să înțeleagă mai bine mediul de afaceri, arată Mediafax.

Până în prezent, 15 parlamentari s-au arătat interesaţi de iniţiativa lansată de organizaţia Entreprise et Progres, însă numărul acestora ar putea creşte.

Parlamentarii vor putea face practică timp de o săptămână la una dintre cele 120 de companii afiliate Entreprise et Progres.

Obiectivul programului este să asigure membrilor legislativului o mai bună înţelegere a modului în care operează companiile private, astfel încât aceştia să poată lua cele mai bune decizii în chestiunile legate de economie.

Iniţiativa a fost lansată din cauza îngrijorării privind gradul de cunoaştere a sectorului privat în rândul parlamentarilor, care provin în cea mai mare parte din sectorul public, potrivit unui raport al centrului de cercetare En Temps Reel.

Raportul, publicat în decembrie anul trecut, a evidenţiat şi că 90% din parlamentari deţin şi alte funcţii politice, fără să aibă un loc de muncă în afara activităţii politice.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă