9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialÎnsoțitori de zbor, dați în judecată de Lufthansa

Însoțitori de zbor, dați în judecată de Lufthansa

Compania aeriană germană Lufthansa a deschis, marţi, un proces împotriva însoțitorilor de zbor, din cauză că aceștia au declanşat o grevă de opt zile, din cauza căreia sute de curse au fost anulate, informează agenţia de presă DPA, citată de Mediafax

Reprezentanţii companiei aeriene au lansat procedurile legale la tribunalele din Dusseldorf şi Darmstadt pentru a contesta greva organizată de sindicatul Ufo, care îi reprezintă pe cei 19.000 de însoţitori de zbor vizaţi de restricţiile privind drepturile de pensionare.

Sindicatul Ufo a anunţat iniţial că însoţitorii de zbor vor intra într-o grevă de opt zile, cea mai lungă grevă de acest fel, care va continua până vineri.

Din cauza grevei, Lufthansa a fost obligată să anuleze, marţi, 136 de curse, dintre care 126 intercontinentale şi zece fiind conexiuni pe teritoriul Europei, după ce compania a anunţat, printre altele, că va mări vârsta de pensionare de la 55 de ani la 56 de ani.

Aeroporturile vizate marţi de greva personalului Lufthansa au fost cele din Frankfurt, Munchen şi Dusseldorf.

Lufthansa a anunţat duminică anularea a 929 de zboruri pentru ziua de luni, fiind afectaţi aproximativ 113.000 de pasageri.

 

Cele mai citite

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă