13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialInsurgenții, îndemnați de Putin să lase soldații ucraineni să iasă din încercuire

Insurgenții, îndemnați de Putin să lase soldații ucraineni să iasă din încercuire

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a îndemnat pe insurgenții pro-ruși din estul Ucrainei să lase militarii ucraineni să iasă din încercuire. Aceștia sunt de acord însă cu deschiderea unui coridor umamitar numai dacă soldații se dezarmează, anunță Mediafax.

Insurgenţii de la Doneţk susţin iniţiativa preşedintului rus Vladimir Putin de a permite militarilor ucraineni din zona de conflict să iasă din încercuire, a anunţat vineri dimineaţa "premierul republicii" Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, citat de agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

"Cu tot respectul faţă de Vladimir Vladimirovici Putin, preşedintele acelei ţări care, în primul rând, ne oferă susţinere morală, suntem pregătiţi să deschidem un coridor umanitar pentru militarii ucraineni aflaţi în încercuire" a declarat Zaharcenko.

"Singura condiţia este ca ei (militarii) să se dezarmeze, pentru ca pe viitor aceste arme să nu poată fi folosite împotriva noastră", a adăugat liderul separatist.

"Îi îndemn pe insurgenţi să deschidă un coridor umanitari pentru militarii ucraineni aflaţi în încercuire, pentru a evita o creştere a numărului de victime", a declarat Putin.

"Le cer insurgenţilor să le permită militarilor ucraineni să iasă fără obstacole din zona de conflict, pentru a-i lăsa pe aceştia să se întoarcă la familiile lor. De asemenea, răniţii trebuie să beneficieze în mod urgent de îngrijiri medicale", a adăugat preşedintele rus.

El a afirmat că mulţi dintre militarii ucraineni aflaţi în încercuire sunt implicaţi în operaţiuni militare "fără voia lor", mai scrie Mediafax.

De asemenea, Putin a îndemnat autorităţile ucrainene să înceteze activităţile militare în estul ţării şi să iniţieze negocieri.

"Le îndemn din nou pe autorităţile de la Kiev să înceteze acţiunile militare, să înceteze focul, să înceapă negocieri cu reprezentanţii insurgenţilor şi să soluţioneze toate problemele doar pe cale paşnică", a declarat preşedintele Rusiei.

Potrivit lui Putin, este "evident" că forţele separatiste au obţinut "succese considerabile" în contraofensiva lor.

El a menţionat, de asemenea, că Rusia este "pregătită să ofere şi va oferi" ajutor umanitar regiunii de est a Ucrainei.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă