30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialO nouă ipoteză pentru Ebola: Copacul care a adus moartea africanilor

O nouă ipoteză pentru Ebola: Copacul care a adus moartea africanilor

O nouă ipoteză elaborată de oamenii de știință din Berlin susține că epidemia de Ebola ar fi pornit de la un copac din satul Meliandou, Guineea, care ar conține virusul, potrivit iflscience.com. 

Ipoteza anterioară sugera că liliecii africani erau purtătorii bolii, însă această ipoteză a fost infirmată, după ce cercetătorii au constatat că s-au îmbolnăvit doar anumite persoane, în condiţiile în care tot satul se hrănea din animale vânate. Mai mult, oamenii de știință nu au identificat boala nici la liliecii pe care i-au prins, nici la alte animale din sat.

Pacientul zero

La sfârșitul lunii decembrie 2014, imediat după ce un copil din satul din Guineea a murit, cercetătorii de la Institutul Robert Koch din Berlin au început investigațiile. Cercetarea a fost anevoioasă, pentru că localnicii arseseră pomul cu câteva zile înainte de sosirea oamenilor de știință.

După ce a fost ars copacul, localnicii au povestit că a "plouat cu lilieci". Astfel, sătenii au vorbit despre ”lolibelo”, niște lilieci de mici dimensiuni, cu cozi lungi, pe care cercetătorii nu i-au putut găsi și testa, pentru a vedea dacă sunt purtătorii virusului Ebola. Totuși, când oamenii de ştiinţă au examinat cenuşa din jurul pomului, au descoperit ADN-ul liliecilor menţionaţi de localnici.

Copiii localnicilor obişnuiau să se joace des pe lângă copac şi omorau liliecii, pe care ulterior îi mâncau.

Ipoteza nu a fost confirmată încă, pentru că cercetătorii nu au obținut rezultate concludente, după examinarea ADN-ului liliecilor din aceeași specie, dar care nu trăiau în pom. 

Copacul de la care a pornit totul

Un regizor britanic a mers pe urmele ipotezei vehiculate de cercetătorii germani și a încercat să explice de ce nu a putut fi oprită mai devreme răspândirea virusului Ebola, conform BBC News.

Dan Edge a ajuns în satul Meliandou și a stat de vorbă cu copiii sătenilor, care i-au povestit că, cu câteva zile înainte de moartea primei victime, au intrat în scorburile copacului și au vânat lilieci, pe care apoi i-au mâncat. Copiii au subliniat că, până atunci, nimeni nu a avut vreun simptom de Ebola.

Etienne Ouamouno, tatăl copilului considerat a fi pacientul zero, a declarat că, iniţial, a crezut că este vorba de vrăjitorie, că cineva i-a blestemat familia. Copilul, Emile Ouamuouno, în vârstă de doi ani, a început se simtă rău la sfârşitul lunii decembrie. Băiatul a făcut febră, a refuzat să mânânce, tremura, avea diaree şi în două zile a murit. Moartea lui a fost urmată de decesele surorii, mamei şi bunicii lui. 

Epidemia de Ebola din Africa de Vest a izbucnit în martie 2014 şi dus la moartea a zeci de mii de oameni. Oamenii de știință atrag atenția că este pentru prima dată în istorie când Ebola se manifestă atât de violent.

Astfel, epidemia a omorât mai mult de 11.130 de persoane, de cinci ori mai multe decât orice altă epidemie de Ebola de până acum. 

Cele mai citite

Primirea României în Schengen este prezentată de Comisia Europeană drept “recomandare” pentru anul 2025

Comisia Europeană recomandă Consiliului UE, cu privire la situația Spațiului Schengen, "să ia o decizie finală și să stabilească o dată adecvată pentru ridicarea...

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă