15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialIrak: condamnaţi la moarte pentru terorism vor fi executaţi rapid

Irak: condamnaţi la moarte pentru terorism vor fi executaţi rapid

UPDATE 22.45:  Cinci condamnaţi la moarte au fost executaţi luni în Irak, a anunţat Ministerul Justiţiei, a doua zi după un atentat sinucigaş al grupării jihadiste Statul Islamic (Sl) care a ucis peste 200 de persoane la Bagdad, informează AFP. "Anunţăm aplicarea în această dimineaţă a pedepsei cu moartea contra a cinci prizonieri", a declarat ministerul, fără a specifica crimele pentru care ei au fost condamnaţi la moarte. 

Într-un comunicat, ministerul prezintă condoleanţe familiilor îndoliate de atentatul comis duminică la Bagdad şi irakienilor în general, subliniind că vrea "să-i informeze că fraţii lor din cadrul Ministerului Justiţiei continuă să-i pedepsească sever pe toţi cei care au mâinile pătate de sânge irakian". 

=======

Ministerul irakian al Justiţiei a anunţat că aceia care sunt condamnaţi la moarte pentru terorism vor fi executaţi rapid, decizie luată după atentatul sinucigaş comis duminică în centrul capitalei Bagdad şi soldat cu cel puţin 213 morţi şi peste 200 de răniţi, transmite luni agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Autorităţile au anunţat 'executarea foarte curând a pedepselor capitale pronunţate împotriva unui grup de criminali condamnaţi în conformitate cu legea antiteroristă', se arată într-un comunicat oficial. 'Ne angajăm să aplicăm pedeapsa dreaptă oricui îndrăzneşte să facă rău sau să terorizeze poporul irakian', mai menţionează Ministerul irakian al Justiţiei. 

Anunţul survine după ce premierul irakian Haider al-Abadi a ameninţat gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) cu un răspuns dur şi cu continuarea campaniei militare împotriva ei. 

Atentatul produs duminică pe o arteră comercială din Bagdad şi revendicat de SI este cel mai sângeros comis anul acesta în Irak. Atacul a survenit la o săptămână după ce SI a pierdut fieful Fallujah, reintrat la 26 iunie sub controlul trupelor guvernamentale în urma unei ofensive care a durat mai multe săptămâni.

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...
Ultima oră
Pe aceeași temă