10 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialIranul a condamnat ferm atentatele sinucigașe din Arabia Saudită

Iranul a condamnat ferm atentatele sinucigașe din Arabia Saudită

Ministerul Afacerilor Externe din Iran a condamnat, marți, atentatele sinucigașe din Arabia Saudită, informează AFP, citat de Agerpres.

Noul purtător de cuvânt al diplomației iraniene, Bahram Ghassemi, a precizat că Iranul „condamnă cu fermitate terorismul sub toate formele şi de pretutindeni în lume”. „Terorismul nu cunoaşte frontiere şi nu există altă soluţie decât coeziunea şi unitatea internaţională şi regională împotriva acestui fenomen”, a mai spus el.

Monarhia saudită sunnită şi Iranul şiit se află în relaţii conflictuale, care au escaladat în urma crizei declanşate de executarea unui important cleric şiit în Arabia Saudită la începutul lunii ianuarie. În plus, cei doi rivali regionali susţin părţi opuse în conflictele din Siria şi Yemen. 

Citește și: FOTO + VIDEO. Atentat în Arabia Saudită, în apropiere de Moscheea Profetului din Medina. Patru agenți de securitate au murit, alți cinci au fost răniți

Atacurile de luni, în care şi-au pierdut viaţa cel puţin patru agenţi de securitate saudiţi, nu au fost revendicate, dar modul de operare al autorilor aminteşte de cel al grupării jihadiste Stat Islamic. Aceasta a reclamat responsabilitatea mai multor atentate sinucigaşe comise în Arabia Saudită în ultimul an. 

Cele mai citite

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...
Ultima oră
Pe aceeași temă