13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialIranul acuză monarhiile arabe că pun în pericol stabilitatea Libanului

Iranul acuză monarhiile arabe că pun în pericol stabilitatea Libanului

Iranul a avertizat joi că decizia monarhiilor din Golf de a declara Hezbollahul libanez drept organizaţie ”teroristă” pune în pericol stabilitatea Libanului, relatează AFP, citată de Agerpres.

”Cei care califică Hezbollahul drept terorist dăunează intenţionat sau nu securităţii şi stabilităţii Libanului”, a declarat adjunctul ministrului iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, a cărui ţară este un aliat al mişcării libaneze. 

”Suntem mândri de Hezbollah, care este pe primul plan al rezistenţei împotriva regimului sionist (Israel) şi campion al luptei împotriva terorismului în regiune”, a adăugat Amir-Abdollahian, citat de agenţia oficială Irna. 

Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), format din Arabia Saudită, Qatar, Bahrein, Kuweit, Emiratele Arabe Unite şi Oman, a clasat miercuri drept organizaţie ”teroristă” mişcarea Hezbollah, ce are mare influenţă în guvernul libanez şi care sprijină regimul lui Bashar Al-Assad în Siria. 

Monarhiile sunnite acuză Hezbollahul că reprezintă un capăt de pod pentru Iranul şiit pentru a se amesteca în problemele ţărilor arabe. Ele acuză, de asemenea, Hezbollahul că ”recrutează tineri (din Golf) pentru a comite acte teroriste” şi că ”încearcă să destabilizeze” ţările lor. 

Decizia lor a survenit la o zi după un discurs virulent rostit de către liderul Hezbollahului libanez, şeicul Hassan Nasrallah, care a acuzat Arabia Saudită că acţionează pentru ”o revoltă între musulmanii sunniţi şi şiiţi”. 

Hezbollahul, sau Partidul lui Dumnezeu, a fost înfiinţat de către Gardienii Revoluţiei din Iran în anii 1980 în contextul invaziei israeliene în Liban. Finanţat de către Teheran, Hezbollahul este singurul partid libanez care nu a depus armele după războiul civil din Liban (1975-1990). 

În Siria, Hezbollahul luptă alături de regimul lui Assad, în timp ce Arabia Saudită susţine grupările rebele.

După asasinarea în 2005, de către presupuşi membri ai Hezbollahului, a premierului Rafic Hariri, protejatul Riadului, Libanul a devenit un câmp de luptă între saudiţi şi iranieni prin tabere locale interpuse.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă