10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialPREMIERĂ: Irlandezii susțin căsătoriile între persoanele de același sex. Câți au votat...

PREMIERĂ: Irlandezii susțin căsătoriile între persoanele de același sex. Câți au votat ”da” la referendum

Irlandezii au votat în marea majoritate în favoarea legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex, informează DPA, conform Agerpres. 63,3% au spus ”da”, față de 37,7% care s-au declarat împotrivă, în condițiile în care se mai așteaptă rezultatele din doar trei circumscripții electorale, din totalul de 43. Irlanda devine, astfel, prima țară care susține căsătoria gay prin referendum.

Datele publicate sâmbătă de postul național de televiziune RTE indică același rezultat, potrivit AFP.

Anterior, arhiepiscopul Dublinului, Diarmuid Martin, declarase, potrivit EFE, că răspunsul dat de electoratul irlandez în favoarea căsătoriilor între persoane de același sex este un exemplu de “revoluție socială” care se petrece “de ceva vreme” în această țară și a recunoscut că Biserica Catolică trebuie să reacționeze la aceste schimbări.

Martin a apreciat că a sosit momentul ca ierarhia catolică să înceapă un proces de dezbatere profundă și de “revizuire a realității”. El a adăugat că liderii Bisericii Catolice trebuie să găsească “un nou limbaj” pentru a transmite mai eficient mesajul bisericii, mai ales către cei tineri, al căror vot s-a dovedit crucial la acest referendum.

În timpul campaniei pentru referendum, Biserica Catolică — sprijinită de un număr redus de grupuri conservatoare, antiavort și de o minoritate de senatori și deputați — a susținut că mariajul între persoane de același sex atentează la valorile familiei tradiționale și va modifica radical procesele de adopție și maternitatea, afectând în același timp drepturile minorilor.

 

Cele mai citite

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă