9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialISIS tace pe reţelele de socializare din Franţa. Cum a reuşit Parisul...

ISIS tace pe reţelele de socializare din Franţa. Cum a reuşit Parisul să oprească propaganda Statului Islamic?

O lege din Franța, adoptată în luna iunie, la inițiativa ministrului Justiției, precum și slăbirea grupului Statul Islamic pe teren au obligat ISIS să fie în alertă pe Internet, mai ales pe Twitter, scrie cotidianul francez Le Figaro

De ani de zile, gruparea Statul Islamic avea cărarea bătătorită pe toate reţelele de socializare preferate de adolescenţi – Facebook, Twitter, Instagram sau Snapchat. Începând din 2014, acestea erau pline de forumuri de iniţiere şi propagandă pentru organizaţiile teroriste.

Pentru a recruta cât mai mulţi tineri posibil, partizanii Daech au folosit toate canalele de Internet posibile. Jurnaliştii de la Le Figaro spun că aceşti partizani internauţi provin din generaţia „digitală”.

„Nu au mai mult de 25 de ani şi sunt utilizatori împătimiţi ai acestor reţele. Daech şi-a însuşit pe scară largă simbolurile culturii Web: vedeam ici-colo imagini în care un luptător înarmat giugiulea o pisică, selfie cu soldaţi pe tancuri sau în jurul unor piscine abandonate din Siria şi multe astfel de postări, care deveneau repede foarte populare şi atrăgeau tinerii”, a explicat jurnalistul David Thompson, specializat în jihadism.

Dar era euforiei Statului Islamic pe reţelele de socializare a trecut; de câteva luni, Daesh este din ce în ce mai puţin prezentă pe Twitter, a arătat jurnalistul. De la promulgarea aşa-numitei legi Urvoas (după numele ministrului Justiției Jean-Jacques Urvoas), în 3 iunie 2016, paginile de Internet sau conturile reţelelor de socializare care făceau propagandă actelor teroriste sunt pedepsite prin lege. Aşa că nici un partizan care locuieşte în Franţa nu-şi mai postează pe reţelele de socializare înclinaţiile.

Până şi din zona irako-siriană „au fost date consemne de tăcere. Nu mai vor să lase să circule informaţii neoficiale. Perioada selfie-urilor a trecut”, a explicat David Thompson.

Dar ISIS continuă să practice un „oportunism digital”, a arătat și profesorul Pascal Lardellier, de la Universitatea din Burgundia. „Partizanii Daech sunt stăpânesc foarte bine tehnologia. Activităţile lor de pe Twitter şi Facebook s-au mutat acum şi pe Telegram, care este o aplicaţie de comunicare cifrată, care permite schimburi de mesaje într-o siguranță totală.”


De altfel, pe această platformă s-au cunoscut cei doi terorişti, de 19 ani, de la Saint-Étienne-du-Rouvray

Cei doi tineri au luat mai mulţi ostatici, marţi, 26 iulie 2016, într-o biserică din regiunea Normandia, nordul Franţei, în apropiere de Rouen. L-au decapitat pe preotul bisericii Saint-Etienne-du-Rouvray şi au fost ucişi, apoi, de forţele de ordine. Gruparea extremistă Statul Islamic a transmis că autorii atacului sunt doi dintre ‘soldaţii’ săi, revendicarea fiind făcută publică prin intermediul agenţiei AMAQ, organ de propagandă al organizaţiei jihadiste. Citeşte aici toate detaliile atacului de la Saint-Etienne-du-Rouvray.


Dar pe Telegram, propaganda nu are acelaşi impact.  „Este o platformă confidenţială. Trebuie să fii membru ca să ai acces la conţinut, iar pentru asta trebuie să-ţi faci un cont la care să furnizezi unele informaţii personale”, a mai spus jurnalistul David Thomson, citat de cotidianul francez Le Figaro.


Unul dintre cei mai periculoşi racolatori de teroriști al organizației Al Qaeda îşi practica meseria exclusiv pe internet. Astăzi pocăit, fostul agent de recrutare spune că este foarte uşor să atragi tinerii debusolaţi. „Ştiam pe ce butoane să apăs. Furie, frustrare, depresie. Erau suficiente câteva cuvinte pentru a-i convinge să facă orice doream eu.” Citeşte aici povestea lui Jesse Morton.

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă