4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialIsraelul a aprobat construirea primei noi colonii în Cisiordania

Israelul a aprobat construirea primei noi colonii în Cisiordania

Construirea primei noi colonii în Cisiordania a fost aprobată, joi, de Cabinetul de securitate al Israelului. Decizia vine în pofida opoziției internaționale și a discuțiilor purtate de premierul Benjamin Netanyahu cu Statele Unite, privind posibilitatea de a limita această activitate, informează agențiile Reuters, DPA și AFP.

„Am promis că vom crea o nouă implantare și astăzi ne vom respecta acest angajament', a declarat premierul Netanyahu, joi, cu prilejul unei întâlniri cu președintele slovac Andrej Kiska.

Decizia a fost luată în unanimitate la cererea premierului Benjamin Netanyahu, care confirmase anterior în cursul zilei intenția de a înființa o colonie pentru foștii locuitori ai coloniei Amona, demolată de autorități în luna februarie în urma unei decizii a justiției israeliene.

Noua colonie va fi construită în sectorul coloniei deja existente Shilo, situată în apropiere de Amona, la nord de Ramallah, a precizat un comunicat al biroului premierului. Din punct de vedere al dreptului internațional, construirea de către Israel de locuințe civile în teritorii palestiniene ocupate este ilegală și este considerată drept un „obstacol în calea păcii” de o mare parte a comunității internaționale.

După învestirea noului președinte american Donald Trump, considerat mai favorabil pozițiilor israeliene decât predecesorul său Barack Obama, Israelul a procedat la cinci anunțuri privind extinderea cu 6.000 de locuințe a coloniilor în Cisiordania ocupată și în Ierusalimul de Est.

Casa Albă, care încearcă să găsească modalitățile de relansare a eforturilor de pace între israelieni și palestinieni, a sfârșit prin a chema Israelul la reținere. Administrația americană nu a comentat deocamdată decizia de joi a Israelului, cu care se află în discuții pentru limitarea construcției de locuințe pe teritoriile palestiniene ocupate.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă