10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialIsrael: Promovarea terorismului pe Facebook, interzisă prin lege

Israel: Promovarea terorismului pe Facebook, interzisă prin lege

Israelul ar putea adopta o lege prin care se interzice utilizarea rețelei de socializare Facebook pentru promovarea actelor teroriste, informează AFP, citat de Agerpres.

În acest sens, ministrul Justiției Shaked Ayelet şi ministrul pentru Securitate Internă Gilad Erdanont s-au întâlnit cu responsabili ai companiei americane Facebook, pentru a-i informa cu privire la această inițiativă, care urmărește să scoată în afara legii difuzarea de „conținut inadecvat”, precum mesajele care încurajează atacurile teroriste, insulta la adresa responsabililor publice și calomnia.

Potrivit AFP, aceasta este o violare pentru care giganţi ai internetului precum Facebook şi Google ar putea fi făcuţi responsabili.

La întâlnirea lor cu responsabilii Facebook, miniştrii israelieni au căutat să asigure retragerea în termen de 24 de ore a conţinutului care incită la terorism, aşa cum este cazul în Uniunea Europeană, precizează Executivul israelian într-un comunicat de presă.

Israelul a dat asigurări că internetul a jucat un rol cheie în incitarea la violenţă împotriva israelienilor de către palestinieni începând din octombrie anul trecut. Acest val de violenţă din teritoriile palestiniene, din Ierusalim şi din Israel a costat viaţa a 209 de palestinieni şi 32 de israelieni, potrivit AFP.

Cei mai mulţi dintre palestinienii ucişi sunt autori sau suspecţi de atacuri, potrivit Israelului. Zeci de alţi palestinieni au fost ucişi în ciocniri. Conform comunicatului, miniştrii au afirmat că „în timpul ultimului val de violenţă a existat o legătură directă între incitare (la violenţă) şi atacurile teroriste ale aşa zişilor lupi singuratici”, mai notează AFP. 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă