10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialIsraelul ţine sub control pericolul SI pe teritoriul său

Israelul ţine sub control pericolul SI pe teritoriul său

Măsurile drastice luate împotriva cetăţenilor arabi israelieni care încearcă să se alăture grupării Stat Islamc în Siria sau Irak ori să înfiinţeze celule pe teritoriul Israelului au prevenit ca această ameninţare să atingă dimensiunile constatate în Occident, a indicat un consilier al premierului Benjamin Netanyahu, într-un interviu acordat publicaţiei bilunare ‘Israel Defense’, transmite joi Reuters, preluată de Agerpres

Înmulţirea cazurilor de dezertări spre zonele controlate de SI în Siria şi Irak şi a proceselor împotriva unor cetăţeni israelieni care se identifică cu gruparea militantă l-au determinat pe preşedintele israelian Reuven Rivlin să avertizeze în ianuarie că o ‘radicalizare considerabilă’ are loc în rândul minorităţii arabe. În jur de 18% din populaţia Israelului este formată din arabi musulmani. 

În interviul pentru ‘Israel Defense’, Eitan Ben-David, şeful Biroului contraterorist al Consiliului pentru Securitate Naţională, a afirmat că ‘mai puţin de câteva zeci, dar nu mai mult de 100’ de arabi israelieni s-au alăturat Statului Islamic, şi că o parte din aceştia s-ar putea întoarce în ţară. 

‘Aceşti luptători străini pot constitui cu siguranţă un pericol intern grav, de aceea Shin Bet (serviciul de securitate) şi întreg sistemul de stat fac o treabă foarte bună în prevenirea acestei ameninţări, care s-ar putea răspândi ca un cancer’, a afirmat Ben-David, subliniind că, ‘spre satisfacţia noastră, situaţia se prezintă rezonabil’. 

Israelul a scos oficial în afara legii gruparea Stat Islamic în 2014 şi a negociat repatrierea pentru judecare a câtorva cetăţeni arabi care se alăturaseră insurgenţilor sau încercaseră să facă acest lucru, via Turcia sau Iordania. 

Politica guvernului israelian s-a înăsprit suplimentar anul trecut după ce un arab israelian a folosit o parapantă pentru a zbura într-o zonă siriană controlată de Statul Islamic în sudul Siriei, iar un altul, voluntar în armata israeliană, a dezertat la insurgenţi. 

O alertă suplimentară a fost provocată de două înregistrări video din luna octombrie în care luptători ai SI ameninţau, într-o ebraică cu puternic accent arab, să lovească Israelul. Liderul grupării, Abu Bakr al-Baghdadi, a repetat ameninţarea într-o înregistrare audio făcută publică în decembrie. 

Ben-David s-a arătat însă circumspect faţă de această perspectivă, referindu-se la pericolele mai iminente din partea gherilelor Hezbollah libaneze sau a militanţilor palestinieni. 

‘În ce priveşte Statul Islamic, suntem îngrijoraţi de atacuri teroriste împotriva unor ţinte israeliene sau evreieşti, inclusiv din străinătate, dar nu constituim o ţintă principală în acest moment’, a subliniat oficialul în ‘Israel Defense’.

Cele mai citite

TikTok Lite ar putea fi suspendat în Europa, spun autoritățile de reglementare din UE

O caracteristică cheie a noii aplicații TikTok, TikTok Lite, ar putea fi suspendată în Uniunea Europeană dacă oficialii companiei nu aduc argumente cu privire...

TikTok Lite ar putea fi suspendat în Europa, spun autoritățile de reglementare din UE

O caracteristică cheie a noii aplicații TikTok, TikTok Lite, ar putea fi suspendată în Uniunea Europeană dacă oficialii companiei nu aduc argumente cu privire...

Măsurile PSD ajung să-i atragă pe maghiari la cumpărături în România

Datele Eurostat arată că România a ajuns din urmă Ungaria și Portugalia în privința PIB-ului pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă