17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialItalia AVERTIZEAZĂ: Referendumul Greciei nu a rezolvat nimic

Italia AVERTIZEAZĂ: Referendumul Greciei nu a rezolvat nimic

Criza economică elenă este rezultatul acțiunilor Guvernului grec și referendumul nu a soluționat-o a declarat ministrul de Externe al Italiei, Paolo Gentilomi, relatează Mediafax

De asemenea, Gentilomi a subliniat că acum este necesară o soluţie pentru menţinerea Greciei în zona euro.

 

“Situaţia nu s-a rezolvat prin victoria taberei care se opune austerităţii: electoratul Syriza înţelege acest lucru, susţinătorii lor din Italia înţeleg mai puţin. Referendumul a stabilit doar că Alexis Tsipras se bucură de susţinerea majorităţii grecilor. Dar aceasta nu este o soluţie. Acum, este necesar ca Atena şi UE să asume un obiectiv politic comun: evitarea ieşirii Greciei din zona euro prin adoptarea unui plan sustenabil de reforme şi prin reluarea planului de asistenţă financiară. Oare victoria politică a lui Tsipras îi va consolida poziţia pentru a merge în această direcţie? Mi-aş dori. Dar el trebuie să facă primul pas” în negocierile cu creditorii, a declarat Paolo Gentilomi într-un interviu acordat Corriere della Sera.

Şeful diplomaţiei italiene a notat că vina pentru situaţia economică a Greciei aparţine Guvernului de la Atena.

“Se ştie bine că Grecia nu a respectat parametrii economici, iar acest lucru nu este vina germanilor răi, ci este responsabilitatea guvernelor care s-au succedat pe la Atena în ultimii 15-20 de ani”, a subliniat Gentilomi.

Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora.

Potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional, Guvernul de la Atena, condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras, a gestionat ineficient sistemul financiar şi economic al Greciei, agravând situaţia în ultimele luni.

Înainte de luna ianuarie, când a început mandatul Guvernului Tsipras, economia Greciei atinsese un punct după care putea continua achitarea datoriilor ţării în anii următori. Dar, în ultimele luni, Guvernul de la Atena a diminuat eforturile de îmbunătăţire a stării economiei şi a încetinit privatizarea companiilor de stat care ar fi adus fonduri la buget”, precizează raportul FMI. “A fost creat un nou gol financiar. (…) Aceste noi necesităţi financiare ale Greciei, care se adaugă celor deja existente, fac nesustenabile perspectivele datoriei suverane. Dacă programul de asistenţă financiară ar fi fost implementat aşa cum trebuia, Grecia nu ar fi avut nevoie de eşalonări ale datoriilor”, subliniază FMI. În acest context, Grecia ar avea nevoie de o restructurare a datoriei şi de fonduri suplimentare în valoare de 50 de miliarde de euro până în anul 2018, din care 36 de miliarde ar proveni din partea zonei euro, potrivit calculelor Fondului Monetar Internaţional.

Referindu-se la raportul Fondului Monetar Internaţional prezentat joi, Alexis Tsipras, premierul de extremă-stânga al Greciei, a apreciat că evaluarea economică justifică poziţia Guvernului său în favoarea restructurării datoriei suverane a ţării. “Raportul FMI justifică opţiunea noastră de a nu accepta un acord care ar evita o problemă majoră, cea a datoriilor”, a subliniat Tsipras.

Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat pe 30 iunie, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Începând de la 1 iulie, Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie de incapacitate de plăţi nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăţi doar pentru că Fondul Monetar Internaţional oferă unei ţări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situaţiei.

Practic însă, pieţele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deţine recordul privind amploarea unei incapacităţi de plăţi a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenţei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă