10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialJ. Kerry: există o mare urgenţă pentru prevenirea altor atentate în Europa

J. Kerry: există o mare urgenţă pentru prevenirea altor atentate în Europa

Atentatele comise de gruparea Statul Islamic care au făcut marţi, la Bruxelles, 28 de morţi şi 340 de răniţi arată “urgenţa” cu care se confruntă Europa pentru a împiedica alte atacuri, a afirmat duminică secretarul de stat american, John Kerry, citat de AFP, transmite Agerpres

Dublul atentat sinucigaş de la aeroportul şi o staţie de metrou din Bruxelles a avut loc la patru luni după sângeroasele atacuri coordonate de la Paris, de asemenea revendicate de această grupare jihadistă. “Cred că suntem cu toţii îngrijoraţi, pentru că de mai mulţi ani luptători străini revin din Siria sau alte locuri de conflict şi se ascund în comunităţile” din Europa, a declarat John Kerry într-un interviu acordat canalului CBS. 

“Căutăm să obţinem mai multe controale şi suntem de o vreme în discuţii cu autorităţile belgiene pentru a acoperi lacunele de care sunt conştiente”, a precizat el. Dar, a insistat şeful diplomaţiei americane în răspuns la o întrebare, “există clar o mare urgenţă” în Europa pentru a împiedica o repetare situaţiei de la Bruxelles sau Paris. 

Secretarul de stat al SUA, care s-a deplasat la Bruxelles după atentate, a adăugat că premierul belgian, Charles Michel, a spus “că guvernul său este conştient că trebuie să pună în aplicare aceste măsuri”, exprimându-şi totodată “speranţa că acest lucru se va întâmpla”.

Cele mai citite

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă