11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialJaponia vrea să deschidă o nouă ERĂ în relația cu RUSIA

Japonia vrea să deschidă o nouă ERĂ în relația cu RUSIA

Premierul japonez Shinzo Abe i-a propus, sâmbătă, președintelui Vladimir Putin să “pună capăt” celor 70 de ani de tensiuni între Japonia și Rusia, informează AFP citată de Agerpres.

Tensiunile dintre cele două țări datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Premierul Abe i-a cerut lui Putin “să deschidă o nouă epocă” în relațiile dintre cele două țări.

“Nu putem califica decât anormal faptul că Japonia și Rusia, două țări vecine cu un potențial nelimitat, nu au încheiat niciodată un tratat de pace”, a declarat Abe la Forumul Economic al Estului la Vladivostok, în Extremul Orient rus.

“Să punem capăt acestei situații anormale care a durat 70 de ani și să începem împreună să construim o nouă epocă” în relațiile ruso-japoneze, a spus el.

Relațiile dintre Moscova și Tokyo sunt afectate de o dispută privind patru insule din Arhipelagul Kurile ocupate de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial de către Uniunea Sovietică. Japonia revendică aceste insule, iar diferendul a împiedicat până acum semnarea unui tratat de pace între cele două țări.

Negocierile privind cele patru insule vulcanice, numite Teritoriile de Nord de către Japonia, se află în punct mort după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în martie 2014, condamnată de către Tokyo, care s-a alăturat poziției Occidentului.

Dacă Rusia și Japonia “lasă situația așa cum este acum, nici tu, nici eu nu vom putea lăsa cele mai bune oportunități viitoarelor generații”, a afirmat Abe, adresându-se lui Putin, traducerea în rusă folosind a persoana a doua singular.

“Vladimir, sunt hotărât să-mi folosesc toate forțele pentru ca, împreună cu tine, să fac ca relațiile dintre Japonia și Rusia să avanseze”, a dat asigurări premierul japonez, propunându-i liderului rus să se întâlnească o dată pe an pentru a evalua starea legăturilor dintre Moscova și Tokyo.

La rândul său, Putin a spus că “este extrem de dificil de găsit o soluție”, deoarece fiecare privește problema “prin prisma intereselor sale naționale”. “Însă suntem uniți în privința unui lucru: trebuie rezolvată problema”, a adăugat el.

“Pentru a o rezolva, este nevoie de un înalt nivel de încredere și ca niciuna dintre părți să nu se simtă perdantă”, a precizat Putin.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă