15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialJens Stoltenberg: nu există nicio amenințare iminentă din partea Rusiei pentru România

Jens Stoltenberg: nu există nicio amenințare iminentă din partea Rusiei pentru România

Nu există nicio ameninţare iminentă din partea Rusiei împotriva niciunui aliat NATO şi deci nici împotriva României, a declarat într-un interviu la Digi 24 secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

El a spus însă că se înregistrează o creştere serioasă a capacităşilor militare ruseşti, iar Alianţa Nord-Atlantică răspunde cu o prezenţă mai accentuată a forţelor noastre, dar şi cu stabilirea de cartiere generale mai mici, inclusiv în România.

Jens Stoltenberg a declaratcă în acest an încercarea cea mai mare pentru NATO a fost summit-ul de la Varşovia, din iulie, unde au fost luate decizii foarte importante legate de modalităţile prin care aliaţii să răspundă ”provocărilor tot mai pretenţioase” legate de mediul de securitate. Întrebat cum va trebui apărată Marea Neagră şi care trebuie să fie rolul României în această privinţă, secretarul general al NATO a amintit că sarcina centrală şi principiul central al NATO sunt unitatea şi protecţia reciprocă, pe baza ideii că, dacă un aliat este atacat, atunci este considerat atac împotriva întregii alianţe.

”Este ceea ce numim apărare colectivă şi a funcţionat foarte bine în cei aproape 70 de ani care au trecut. Prin forţa şi unitatea noastră, prin faptul că trimitem un semnal clar că ne apărăm reciproc, am asigurat într-o măsură suficientă descurajarea tuturor inamicilor potenţiali şi am menţinut pacea în Europa. În ce priveşte regiunea Mării Negre în mod special, am decis să mărim şi să ne întărim prezenţa în sud-estul Alianţei şi în România, mai ales printr-o brigadă sub conducerea României. Dar şi alţi aliaţi contribuie cu forţe militare. Statele Unite, Germania şi alte ţări au anunţat că vor participa la această brigadă, care va avea un caracter multinaţional şi astfel va transmite un mesaj de unitate a Alianţei, pe lângă prezenţa noastră în sud-est”, a adăugat Stoltenberg.

Înaltul oficial al NATO a precizat că, în plus, sunt analizate posibilităţile de a asigura prezenţa deasupra Mării Negre, prin forţe aeriene şi navale, discuţiile fiind centrate pe statele riverane, ca România, Bulgaria şi Turcia. Întrebat dacă, în condiţiile în care preşedintele Vladimir Putin a ameninţat România în ceea ce priveşte sistemul antirachetă de la Deveselu, NATO informaţii legat de posibile represalii plănuite de Rusia, Jens Stoltenberg a afirmat: ”Nu vedem nicio ameninţare iminentă împotriva niciunui aliat NATO şi deci nici împotriva României. Vedem însă o creştere a capacităţilor militare ruseşti, mai ales în Crimeea, unde vedem o creştere serioasă a capacităţilor militare. Şi acesta este şi motivul pentru care NATO răspunde parţial cu o prezenţă mai accentuată a forţelor noastre, dar şi cu stabilirea de cartiere generale mai mici, inclusiv în România, care pot planifica şi organiza exerciţii şi pot fi o legătură bună între forţele naţionale româneşti şi potenţialele întăriri care vin din partea NATO, dacă este nevoie de ele”.

El a menţionat că a fost triplată capacitatea de răspuns a NATO şi pot fi trimise forţe rapid, dacă este vreo situaţie care cere acest lucru. ”Deci, am văzut o creştere a capacităţilor militare ruseşti, am văzut un discurs mai agresiv şi toate acestea ne-au forţat să răspundem, dar răspundem într-o manieră măsurată, defensivă şi bine proporţionată, pentru că nu dorim o escaladare a situaţiei, în continuare dorim o relaţie mai constructivă şi mai cooperantă cu Rusia, deci trebuie să facem lucrurile într-o manieră mai echilibrată şi exact asta facem”, a subliniat secretarul general al NATO.

Cele mai citite

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă