11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialRăsturnare de situație: Jericho, fratele leului Cecil, NU a murit

Răsturnare de situație: Jericho, fratele leului Cecil, NU a murit

Jericho, fratele leului Cecil, trăiește, a transmis un cercetător de la Universitatea Oxford, care a dat de urma animalului și l-a fotografiat pentru a demonstra că este în viață, potrivit CNN. 

Astfel, Brent Stapelkamp a infirmat zvonurile potrivit cărora leul a fost omorât, subliniind că dispozitivul GPS pe care îl are Jericho nu a arătat că s-ar fi întâmplat ceva cu leul. Mai mult, Forța Specială pentru Conservarea Mediului din Zimbabwe, care a confirmat pentru CNN că leul Jericho a fost ucis de braconieri, și-a retras afirmațiile duminică. 

Citește și: Nou masacru: Și fratele leului Cecil, împușcat de braconieri

Șeful Forței Speciale pentru Conservarea mediului din Zimbabwe, Jonny Rodrigues, a declarat că a avut loc o confuzie la mijloc. Astfel, leul Jericho a fost confundat cu un altul care a fost ucis. CNN a precizat că nu poate confirma această informație. 

Pentru a demonstra că leul trăiește, Universitatea Oxford a urcat o poză cu Jericho pe Twitter. Fotografia a fost realizată de Stapelkamp duminică dimineața. 

Sâmbătă, au apărut mai multe informații în presă, potrivit cărora fratele leului Cecil, omorât în urmă cu câteva zile de un stomatolog, a fost și el omorât într-o partidă de vânătoare ilegală din Zimbabwe. 

Citește și: Scandal internațional: Cel mai faimos leu din Zimbabwe, UCIS de un american, în timpul unei partide ILEGALE de vânătoare

Atunci, șeful Forței Speciale pentru Conservarea mediului din Zimbabwe a confirmat pentru CNN moartea lui Jericho. De asemenea, autoritatea a transmis și pe Facebook că Jericho a fost omorât. 

”Cu dezgust și tristețe vă informăm că Jericho, fratele leului Cecil, a fost omorât în jurul orei 16.00”, a scris Forța Specială pentru Conservarea mediului din Zimbabwe, pe Facebook. 

Totuși, mai târziu, un cercetător de la Oxford care îl umărea pe Jericho a declarat, pentru CNN, că leul este în viață și în mișcare, potrivit datelor de pe GPS-ul animalului. 

Citește și: Stomatologul care l-a ucis pe leul Cecil își cere scuze, dar nu față de Zimbabwe

Presupusa moarte a lui Jericho vine după ce lumea a fost scandalizată de uciderea leului Cecil, un animal protejat prin lege, de către un stomatolog. Zimbabwe încearcă să obțină extrădarea dentistului Walter Palmer, acuzat alături de alte persoane de faptul că au vânat ilegal animalul și l-au ucis. 

Jericho va avea grijă de puii lui Cecil. Dacă și Jericho ar muri, rata de supraviețure a puilor ar fi scăzut dramatic. Cecil s-a împerecheat cu șase leoaice și are 24 de pui. 

Leul Cecil, cel mai cunoscut leu dintr-un parc natural din Zimbabwe, Cecil, a fost omorât de un dentist american în cursul unei partide ilegale de vânătoare. 

În vârstă de 13 ani, celebru pentru coama lui neagră, Cecil era vedeta parcului Hwange. 

Potrivit unui ONG de mediu, la 6 iulie, animalul ar fi fost atras, în timpul nopții, în afara parcului cu ajutorul unei carcase de animal legate de un vehicul în mișcare. Stomatologul Walter James Palmer a tras apoi asupra lui cu un arc cu săgeți, dar nu a reușit decât să-l rănească.

”L-au urmărit și l-au găsit abia după 40 de ore și atunci a fost ucis cu focuri de armă”, a explicat pentru presa locală președintele organizației Zimbabwe Conservation Task Force (ZCTF, Forța Specială pentru Conservarea mediului din Zimbabwe), Johnny Rodrigues.

Moartea leului Cecil a readus în atenția publică cruzimea față de animale, numeroare persoane protestând față de vânarea lor și braconaj. 

 

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă