14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialJihadiștii au jefuit depozite cu agenţi chimici

Jihadiștii au jefuit depozite cu agenţi chimici

SUA au păstrat secretul privind descoperirea de enorme cantităţi de  arme chimice după intrarea în Irak, în 2003 şi multe din aceste stocuri se află în prezent în teritorii deţinute sau controlate de teroriştii Statului Islamic. Aceste arme au fost fabricate înainte de 1991 şi după descoperirea lor, multe au fost ascunse în locuri din apropierea locului unde fuseseră construite, la Muthanna, un complex ce aparţinea statului, iar zona este ocupată de jihadişti.

Potrivit unui raport citat de  New York Times, după intrarea în Irak, în 2003, armata americană a descoperit enorme cantităţi de arme chimice, dar informaţiile au fost păstrate secrete până în prezent, soldaţii şi ofiţerii primind ordinul de a nu spune nimic. De ce au decis SUA să tacă?

Multe din persoanele intervievate de publicaţia americană apreciază că motivul a fost că descoperirea de arme chimice vechi reprezenta un revers pentru Administraţia Bush care căuta arme biologice de distrugere în masă.

Un fost ofiţer american declara că „era nevoie de ceva care să demonsstreze că Saddam Hussein a
folosit arme chimice după septembrie 2001, or ele datau dinainte de 1991”. NYT arată că susţinerea Irakului de mai multe ţări occidentale în primul război din Golf a permis dezvoltarea rapidă a unui program de înarmare cu aceste arme chimice şi a evocat rolul întreprinderilor germane în construirea uzinelor irakiene care au folosit la fabricarea ingredientelor chimice. De asemenea, Hussein a achiziţionat de la firme europene şi americane muniţii pentru dispersarea agenţilor toxici fabricaţi pe sol irakian.

Decizia autorităţilor americane de a păstra secretul asupra acestor descoperiri a avut consecinţe grele – trupele neinformate nu s-au putut proteja suficient în timpul operaţiunilor. Cel puţin 20 de soldaţi americani au fost expuşi agenţilor chimici care datează din era lui Saddam Hussein. Multe dintre incidente de arme chimice din Irak s-au produs în jurul ruinelor clădirii Muthanna, fostul centru al programului irakian pentru agenţi chimici din 2002, ansamblu deţinut în prezent de Statul Islamic. Bazat pe întrevederi şi documente obţinute în virtutea Freedom of Information Act, raportul menţionează descoperirea a circa 5.000 ogive chimice, cochilii sau bombe de aviaţie. În şase situaţii, soldaţi au fost răniţi şi cel puţin 20 militari americani şi şapte poliţişti irakieni au fost expuşi agenţilor neurotoxici sau iritanţi.

Riscuri reale

Regiunea unde se află stocuri de arme chimice este în prezent deţinută de SI şi în vară, Guvernul irakian a declarat că au fost înregistraţi intruşi care furau materialul corodat, înainte de a fi distruse camere de supraveghere.

În pofida acestor informaţii, Guvernul american a precizat că armele abandonate nu mai constituie o ameninţare. Dar un purtător de cuvânt al Pentagonului de declarat pentru NYT că armele suspecte ar trebui distruse „în cel mai scurt timp”.

Este clar că existau arme de distrugere în masă în Irak atunci când SUA au intervenit în 2003, dar nu erau cele despre care George W. Bush declarase că le vrea distruse.  Unul din motivele pentru care descoperirea agenţilor chimici din Irak a fost bine păstrată la secret ține de conivenţele care au permis dezvoltarea acestui arsenal „în strânsă colaborare cu ţări occidentale”. În special SUA, Germania, Spania şi Italia au participat la producţia agenţilor chimici irakieni sau la furnizarea de vectori indispensabili pentru folosirea lor.

SI vrea Bagdadul

Luptele care se duc pentru respingerea jihadiştilor din oraşul sirian kurd, Kobane au deturnat atenţia de la progresarea inexorabilă a Statului Islamic în Irak. În pofida bombardamentelor aeriene americane în iunie, armata irakiană a abandonat uniformele şi vehiculele fugind din Mossul, oraş asediat de jihadişti. Scena s-a repetat duminică, când 30 de soldaţi irakieni au părăsit tabăra de lângă Hit, unul din ultimele bastioane guvernamentale din provincia Al-Anbar, ocupată de SI în proporţie de 85%. Al-Anbar este „cuibul” SI şi analiştii consideră că aici „se joacă războiul”. Situată la intersecţia dintre Siria, Iordania şi Arabia Saudită, această provincie oferă jihadiştilor o bază militară incomparabilă. De aici au lansat ofensiva în Siria, în 2013, când au preluat vaste regiuni petroliere şi aici sosesc mereu combatanţi străini.  Al-Anbar este o provincie strategică ce permite SI să se protejeze în toată regiunea şi dacă va cădea cu totul în mâna lor, vor putea progresa rapid spre sud şi est, pentru a-şi extinde „califatul” autoproclamat în iulie în direcţia Iordaniei dar şi a Arabiei Saudite, pe care le consideră supuse occidentului. 

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă