10.2 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialJO 2016: Michael Phelps şi-a încheiat cariera obţinând cea de-a 23-a medalia...

JO 2016: Michael Phelps şi-a încheiat cariera obţinând cea de-a 23-a medalia olimpică de aur

Înotătorul american Michael Phelps și-a încheiat cariera, sâmbătă, după ce a cucerit a 23-a sa medalie olimpică de aur, în cadrul Jocurilor de la Rio de Janeiro, cu ștafeta de 4×100 m mixt a Statelor Unite.

Cel mai medaliat olimpic sportiv din istorie își încheie cariera cu 28 de medalii cucerite la patru ediții ale Jocurilor (Atena 2004, Beijing 2008, Londra 2012, Rio 2016), 23 de aur, 3 de argint și 2 de bronz.

Cu Phelps la stilul fluture, americanii au câștigat cursa cu timpul de 3 min 27 sec 95/100, devansând echipele Marii Britanii (3:29.24) și Australiei (3:29.93).

În primul schimb al acestei probe, care încheie în mod tradițional întrecerile olimpice de înot, americanul Ryan Murphy — dublu campion olimpic la Rio pe 100 și 200 m spate — a stabilit un nou record mondial la 100 m spate, în 51 sec 85/100.

La Rio, Phelps a cucerit cinci titluri olimpice (ștafetă 4×100 m liber, 200 m fluture, ștafetă 4×200 m liber, 200 m mixt și ștafetă 4×100 m mixt) și o medalie de argint (100 m fluture). Americanul a obținut opt medalii la Atena, în 2004 (6 de aur), opt la Beijing, în 2008 (toate de aur) și șase la Londra în 2012 (4 de aur).

Echipa SUA a câștigat prova ștafetă 4×100 m liber la Jocurile Olimpice de fiecare dată când a participat (14 medalii de aur).

 

 

 

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă