Dincolo de criza din Irak şi ofensiva jihadiştilor ISIS, se întrevede o altă ameninţare pentru Occident – cea a hegemoniei iranienilor în regiune. Ofensiva jihadistă constituie o dublă ameninţare pentru regimul ayatollahilor: politică, în special, unitatea Irakului fiind în joc, iar apoi posibila înlocuire a premierului irakian, Nouri al-Maliki, un şiit cu relaţii strânse cu Teheranul.
Secretarul de stat american, John Kerry, se află în vizită în ţări din Orientul Mijlociu. Franţa l-a primit luni pe emirul Qatarului, după ce a primit emisarii Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite.
După războiul civil din Siria, posibila fracturare a vecinului irakian în mai multe entităţi autonome (şiită, sunnită şi kurdă) ar fi o veste foarte proastă pentru Iran. „Pentru iranieni Irakul este un punct nevralgic, ţara prin care au acces în Siria şi în Liban”, estimează Myriam Benraad, specialist în Irak la Science-Po. Apoi, în plan religios, locurile sfinte irakiene, Nadjaf, Kerbala sau Samarra, de o importanţă primordială pentru lumea şiită, pot fi ameninţate de jihadiştii ISIS (Statul Islamic din Irak şi Siria).
Paradoxal, noua criză din Irak apare drept o oportunitate pentru Teheran, care îi poate permite să-şi extindă mai mult influenţa asupra Irakului. Benraad explică: „Intervenţia americană din 2003 a oferit Irakul pe un platou Iranului. De atunci, Teheranul este într-o logică expansionistă”. Dacă Irakul este divizat în bucăţi, Iranul va profita pentru a se instala mai bine în regiune, între Basra şi Nadjaf. Regimul iranian, considerându-se capabil să oprească avansarea ISIS, vrea să se impună ca actor regional major, garant al stabilităţii regionale. Un joc ce va crispa puterile sunnite ca Turcia, Arabia Saudită sau Qatarul. Şi deci va provoca noi tensiuni şi, potrivit unui diplomat francez, „costul influenţei iraniene în regiune este exorbitant”.
În cele trei ţări unde această influenţă este exercitată – Irak, Siria şi Liban – sunt semnalate situaţii periculoase. Un site internet din Teheran dezvăluie că peste 5.000 voluntari s-au prezentat deja pentru a apăra locurile sfinte şiite din Irak, iar preşedintele iranian, Hassan Rouhani a precizat că „marele popor iranian va face totul pentru prezervarea” acestor locuri sfinte. Teheranul nu a pierdut ocazia de a-şi trimite forţele pe solul irakian, un opozant iranian declarând că „miliţiile care operau în Siria au fost repatriate în Irak pentru pentru a salva tot ce se poate”. Membrii Assaeb Ahl Al-Haqq, miliţie fidelă Teheranului, luptă din ianuarie la Fallouja împotriva insurgenţilor sunniţi, iar de câteva luni miliţiile şiite pro-iraniene recrutează voluntari în Irak. Un alt semn că Iranul a preluat bagheta dirijorului în Irak este venirea la Bagdad, în urmă cu câteva zile, a generalului Qassdem Suleimani, comandantul forţelor Qods, unitate de elită a Gardienilor Revoluţiei iraniene.
Barack Obama anunţa săptămâna trecută trimiterea de instructori militari în Irak, respingând în acelaşi timp opţiunea loviturilor aeriene. Un ajutor dat Irakului ar implica şi o colaborare cu Teheranul, care ar putea furniza informaţii de la sol. Dar, o astfel de colaborare ar avea consecinţe în special asupra unui alt mare dosar care preocupă Iranul, cel nuclear. Ayatollahii vor căuta să obţină profit în negocierile cu puterile mondiale care vor fi reluate în iulie, vor cere mai multe concesii negociatorilor americani. Experţii susţin că SUA sunt susceptibile să aibă o poziţie mai conciliantă şi astfel Teheranul va fi în măsură să divizeze occidentalii, aşa cum a mai făcut-o în anii 2.000.
Khamenei îşi apără zona de influenţă
Ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, cel care conduce de fapt ţara, a avertizat duminică Washingtonul contra trimiterii de avioane de luptă în regiune, subliniind că Irakul nu are nevoie de intervenţie străină. Iranul a investit în apărarea Bagdadului şi generalul Suleimani se află acolo pentru coordonarea apărării capitalei irakiene. Khamenei s-a declarat împotriva intervenţiei americane în Irak, unde extremiştii islamişti şi militanţi sunniţi opozanţi ai Teheranului au capturat oraşe şi localităţi în nordul şi vestul ţării. „Principala diferenţă în Irak este cea dintre cei ce vor ca Irakul să se alăture taberei SUA şi cei care vor un Irak independent.“
Suleimani, pionul secret al Iranului
În timp ce Administraţia Obama se consultă asupra mijloacelor de ajutorare a Irakului pentru a rezista agresiunii jihadiştilor ISIS, Iranul acţionează în teren, unde şi-a trimis „păpuşarul” din Orientul Mijlociu, scoţând din umbră acest pion al puterii iraniene. Responsabilii irakieni ai serviciilor de securitate au declarat pentru Associated Press că generalul Qassem Suleimani, şeful Forţei Qods, trupele de elită din Iran din cadrul Gardienilor Revoluţiei, se află deja în Irak pentru consultări privind organizarea respingerii ISIS. Comandantul Forţelor Qods este un om util în caz de criză şi premierul irakian, Nouri al-Maliki, s-a declarat mulţumit să îl vadă la Bagdad. Generalul iranian a inspectat apărarea irakiană şi a analizat planurile cu cei mai buni comandanţi şi miliţiile irakiene şiite, susţinute de Teheran. A vizitat oraşele sfinte Nadjaf şi Kerbala, la sud de Bagdad, care reprezintă sanctuarele şiite cele mai venerate, şi zonele din vestul capitalei, unde forţele guvernamentale se înfruntă cu militanţi islamişti de luni de zile.
Generalul Suleimani este una din figurile cele mai puternice ale sistemului de securitate al Iranului. Forţa Qods pe care o conduce este o aripă secretă a Gardienilor Revoluţiei şi participă la operaţiuni în afara ţării. În mijlocul anilor 2000, el a organizat miliţiile şiite într-o campanie de o violenţă sângeroasă contra trupelor americane din Irak, arată responsabili americani citaţi de Guardian. Mai recent, Forţa Qods s-a implicat pentru susţinerea preşedintelui Bachar al-Assad în lupta acestuia deosebit de sângeroasă contra opoziţiei din ţară. Surse americane care au cerut păstrarea anonimatului au precizat că Iranul a tolerat ascensiunea ISIS în regiune din cauza prezenţei grupului în Siria, care a legitimat motivarea guvernului de la Damasc cum că luptă contra terorismului, şi nu pentru zdrobirea mişcării pro-democraţie a sirienilor.
„Naşul terorismului de stat”
Departamentul de Stat american a publicat în aprilie un raport anual asupra terorismului în lumea întreagă. Documentul, care prezintă Iranul drept un „naş al terorismului de stat” afirma că Teheranul a permis oamenilor Al Qaeda „să exploateze o conductă petrolieră ce traversează Iranul, permiţând reţelei teroriste să transfere fonduri şi combatanţi spre Asia de Sud, dar şi spre Siria”. Raportul mai afirmă că actori iranieni inflamează tensiunile sectare în interiorul Irakului. „În pofida promisiunii de susţinere a stabilităţii Irakului, Iranul a format, finanţat şi a furnizat consilieri grupurilor irakiene şiite de militanţi.”
Irakul se află între Republica islamică şiită a Iranului şi Regatul wahabitt al Arabiei Saudite şi un număr crescând de analişti susţin că situaţia este la limita unui război confesional, opunând cele două principale puteri ale regiunii. Cu astfel de temeri pe fundal, există şi preocupări privind modul în care o posibilă relaţie americano-iraniană ar fi primită de aliaţii cei mai apropiaţi ai Washingtonului în regiune – Arabia Saudită şi Israel. Cele două ţări consideră Iranul o ameninţare şi pot fi determinate să facă propriile mişcări imprevizibile ca răspuns la cooperarea SUA-Iran.
Pro-Assad
Suleimani este un obişnuit vizitator al capitalei irakiene, unde a jucat un rol-cheie chiar înaintea invaziei americane din 2003 şi înlăturarea lui Saddam Hussein. Întărirea rezistenţei şi mobilizarea miliţiilor au reprezentat „reţeta” unei cariere clandestine care i-a conferit reputaţia de a fi unul dintre oamenii cei mai puternici, dar şi cei mai misterioşi din Orientul Mijlociu. Acum, această ultimă misiune la Bagdad este considerată ca un indicator al gravităţii crizei irakiene – un om al Teheranului în faţa jihadiştilor extremişti ISIS, iar experţii văd în Irak un alt front asemănător cu ceea ce se petrece în Siria. În cursul ultimilor trei ani, Suleimani, ca omul de vârf în susţinerea strategică a Iranului pentru Bachar al-Assad şi pentru relaţiile sale cu Hezbollah, mişcarea şiită libaneză, a pus accentul pe Damasc. Sancţiunile americane impuse contra sa pentru rolul jucat în Siria denotă că generalul iranian nu se va întâlni cu responsabili americani, deşi Washingtonul şi Teheranul sunt de acord asupra cooperării militare pe termen scurt în Irak. Suleimani a fost discret implicat în negocierile cu SUA după atentatele din 11 septembrie, când Iranul a oferit ajutor forţelor americane în Afganistan, până când George W. Bush a inclus Teheranul în „axa răului”.
Foarte credincios ayatollahului Ali Khamenei, ghidul suprem al Iranului, Suleimani este în general discret. S-a expus ocazional în public în timpul funeraliilor oamenilor din trupele Gardienilor Revoluţiei ucişi în Siria, iar luna trecută o fotografie pe Facebook l-a arătat prezentând condoleanţe familiei lui Hilal al-Assad, vărul preşedintelui sirian ucis în lupte în apropierea frontierei turce. Suleimani a fost numit în 1998 comandantul Qods. Estimată la câteva mii de combatanţi, Forţa Qods este prezentă într-o serie de funcţii foarte sensibile – servicii secrete, operaţiuni speciale, contrabandă cu arme şi acţiuni politice – tot ce are legătură cu protejarea revoluţiei sau atacarea inamicilor ei, în primul rând Israelul. „Combină funcţiile MI6, SAS şi DfID”, arată un funcţionar britanic, precizând că „este braţul lung al Iranului, pretutindeni”.
Ştergerea frontierelor Sykes-Picot
Criza irakiană marchează o ruptură sistemică majoră în ordinea relaţiilor internaţionale, susţin experţii, subliniind că din momentul în care djihadiştii au şters simbolic frontiera cu Siria, distrugând un post de frontieră, toate frontierele au fost puse în discuţie. În Irak, ISIS, Statul Islamic din Irak şi Siria, aşa cum arată chiar numele, vrea ştergerea frontierelor din 1916. Dislocând cu buldozerul săptămâna trecută un zid de nisip între Siria şi Irak, jihadiştii ISIS au făcut o breşă într-o frontieră veche de un secol, numită şi Sykes-Picot. O breşă simbolică şi de altfel cuvântul-cheie „Sykes-Picot Over” a devenit strigătul de victorie al fundamentaliştilor sunniţi pe internet. Simbolul eforturilor de unificare a forţelor jihadiste în regiune şi al tentativei lor de creare a unui vast califat sunnit „călare” peste Irak şi Siria.
Sykes-Picot – aceste două nume au fost foarte prezente în ultima vreme în discursurile jihadiştilor care au făcut referire la acordul din 1916 ce a dus la stabilirea actualelor fontiere ale Irakului. La acea vreme, lumea era în plin război mondial şi în cancelariile europene se discuta împărţirea Imperiului Otoman, în derută. Pierre-Jean Luizard, specialist în Irak şi director de cercetare la CNRS, arată că „în regiunea actualului Irak nu erau alte frontiere decât cele regionale. Aceste provincii otomane erau delimitate mai mult potrivit criteriilor geografice decât celor confesionale – vilayetul Mossul, vilayetul Bagdad, vilayetul Kirkuk, Basra etc.”.
Francezul Francois Georges-Picot, prim-secretar la ambasada din Londra şi specialist în Siria, atunci sub influenţă franceză, şi englezul Mark Sykes au fost însărcinaţi să traseze limitele între ceea ce era atunci Arabia britanică şi Siria franceză. Un acord secret a fost încheiat în mai 1916 printr-un schimb de scrisori între diplomaţi francezi şi britanici. Linia zisă Sykes-Picot a împărţit regiunea în cinci zone. O primă zonă, de la litoralul sirian la Cilicia, a fost plasată sub administrarea directă a Franţei. A doua zonă, care acoperea Mesopotamia şi se întindea până la actualul Kuweit, a fost plasată sub administrarea britanică. Două alte zone sunt „zone de influenţă”, zona A de partea franceză, zona B de partea britanică, iar Palestina a devenit o „zonă brună”, împărţită în mai multe loturi. Locurile sfinte au fost plasate sub regim internaţional. „Această frontieră a tăiat Valea Eufratului, care are o reală unitate umană, şi a separat triburile seminomazilor împiedicând orice transhumanţă”, arată Luizard, adăugând că „pentru ISIS, Sykes-Picot ilustrează caracterul imperialist al divizării Orientului Mijlociu şi trădarea promisiunilor occidentale de instaurare a unui regat arab sub mandate francez şi britanic. Jihadiştii vor să pună capăt acelei împărţiri secrete pentru a crea un stat islamic care ar îngloba, la minimum, partea sunnită a Irakului, Siriei şi o parte a Libanului. „Acum, că frontiera Sykes-Picot a fost desfiinţată, a început timpul califatului islamic.“
