Premierul israelian a angajat negocieri cu una din figurile cele mai dure ale dreptei israeliene, părând că întoarce spatele viziunii mai conciliante în conflictul israelo-palestinian.
Lărgirea coaliţiei guvernamentale este un obiectiv anunţat public de Benjamin Netanyahu, numit şi „Magicianul“ după victoria sa neaşteptată la legislativele din martie 2015, care i-a permis formarea celui de-al patrulea guvern, dar i-a redus majoritatea parlamentară (un vot), ceea ce face din el ostaticul propriilor aliaţi.
După luni de abordări mai mult sau mai puţin discrete, efortul s-a intensificat brusc. Benjamin Netanyahu s-a întâlnit miercuri după-amiază cu Avigdor Lieberman, fost ministru de Externe şi şef al aripii populiste a partidului dreptei dure, Israel Beiteinou. Întrevederea a decurs „într-o bună atmosferă“ şi s-a decis formarea de echipe de negociatori, a precizat într-un comunicat Likud, partidul de dreapta al lui Netanyahu. Potrivit observatorilor citaţi de media, premierul avea o altă opţiune, radical antagonistă – Partidul Laburist condus de Isaac Herzog. După săptămâni de „teatrul umbrelor“, Herzog, contestat virulent chiar de ai săi, fiind pe punctul de a fi acuzat de trădare, a lansat miercuri un ultimatum premierului. În faţa presei, a declarat că Netanyahu are de făcut o „alegere istorică“ între „război şi funeralii“ cu Lieberman sau „speranţa pentru toţi cetăţenii Israelului“.
Opţiunea Lieberman
Netanyahu a preferat să formalizeze contactele cu Lieberman, lăsând să planeze suspiciunea că discuţiile cu Herzog nu au servit decât pentru a face presiuni asupra lui Lieberman. Manevrele ar putea eşua, dar presa online dezvăluia că premierul i-a oferit interlocutorului său portofoliul Apărării, ceea ce ar satisface o exigenţă primordială a acestuia. Această opţiune va duce guvernul spre extrema dreaptă, cu riscul unei izolări crescânde a Israelului pe scena internaţională.
În timp ce efortul de pace între israelieni şi palestinieni este muribund, portofoliul Afacerilor Externe era de comun acord atribuit lui Herzog, în ipoteza unui guvern de uniune naţională. Herzog apără crearea unui stat palestinian independent care ar coexista în pace cu Israelul. De mai multe ori ministru, el este şi un diplomat în timp ce Netanyahu este mai abrupt. El este antiteza lui Lieberman, rivalul premierului în cabinetul căruia a fost ministru de Externe, cunoscut pentru declaraţiile deranjante. Lieberman a propus în 2015 „tăierea cu securea a capetelor“ arabilor israelieni care nu ar fi loiali Israelului. Şi era oaia neagră a europenilor când era şeful diplomaţiei (2009-2012, apoi 2013-2015) fiind înlăturat de la negocierile cu palestinienii. Lieberman cere schimb de teritorii, inclusiv de populaţie, între israelieni şi palestinieni. Şi pentru a accepta să se alăture guvernului, Lieberman cere şi pedeapsa cu moartea pentru autorii atentatelor anti-israeliene. De asemenea este adeptul asasinatelor-ţintă şi a înlăturării Hamasului, mişcarea islamistă care conduce Gaza.
Armata, noua opoziţie
Dacă va prelua Ministerul Apărării, el îl va înlocui pe Moshe Yaalon, care recent s-a exprimat public contra unei folosiri excesive faţă de palestinieni. În Israel a apărut o nouă opoziţie. Moderată, riguroasă. Nu dispune de militanţi şi nu apără nici un program, dar susţine procedurile şi un cod etic ca răspuns la atacurile care se intensifică împotriva sa, în plan naţional. Este Statul Major al armatei israeliene, înalta ierarhie militară trăgând un semnal de alarmă faţă de rolul pe care puterea politică l-a dat Tsahalului. Şeful armatei, generalul Gadi Eizenkot declara: „nu vreau ca un soldat să-şi golească arma asupra unui tânăr de 16 ani care îl ameninţă cu foarfeca“.
Comunitatea internaţională se interesează îndeaproape de alegerile pe care Netanyahu le va face: între o deschidere spre stânga sau mai spre dreapta a unui guvern care este deja unul din cele mai de dreapta din istoria Israelului.
