15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialJohn Kerry a sosit la Bagddad pentru consultări pe tema crizei irakiene

John Kerry a sosit la Bagddad pentru consultări pe tema crizei irakiene

Secretarul de Stat american John Kerry a sosit luni la Bagdad pentru consultări asupra crizei irakiene, în contextul în care insurgenţii sunniţi îşi consolidează poziţia în vestul Irakului, la frontiera cu Siria, relatează AFP, conform Mediafax.

În cadrul acestei vizite, Kerry urmează să îl întâlnească pe premierul în exerciţiu Nuri al-Maliki, vizat de un val de critici pentru politica sa – denunţată drept confesională – faţă de comunitatea sunnită din Irak.

Kerry a sosit din Iordania, unde s-a întâlnit duminică seara cu omologul său Nasser Joudeh. Din motive de securitate, vizita sa a fost păstrată secretă de către Departamentul de Stat.

Kerry se află într-o misiune diplomatică în cadrul căreia a efectuat vizite în Egipt şi Iordania duminică, după care va fi prezent la Bruxelles şi Paris. Misiunea se concentrează asupra unor eforturi de a-l convinge pe al-Maliki, un şiit, să formeze rapid un Guvern de uniune naţională, mai scrie sursa citată.

Începând de la 9 iunie, insurgenţi sunniţi conduşi de către jihadişti ultraradicali din cadrul grupării Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au preluat controlul asupra Mosulului, al doilea cel mai important oraş irakian, asupra unei mari părţi din provincia acestuia Ninive (nord), oraşului Tikrit, dar şi asupra altor sectoare din provinciile Salaheddine (nord), Diyala (est) şi Kirkuk (nord), avansând în prezent către vest.

În weekend ei au preluat controlul asupra a trei oraşe din provincia Al-Anbar (vest), şi anume Al-Qaim, Rawa şi Aana.
Secretarul de Stat american i-a îndemnat duminică, de la Cairo, pe liderii irakieni să-şi depăşească disensiunile de natură confesională, dând asigurări că ţara sa nu este "responsabilă" de criza provocată de ofensiva-fulger a insurgenţilor sunniţi şi că nu caută să "aleagă" vreun lider pentru Irak.

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă