13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialJohn Kerry discută la Sofia despre situaţia gazului rusesc

John Kerry discută la Sofia despre situaţia gazului rusesc

Secretarul de Stat american, John Kerry, discută la Sofia despre situaţia gazului rusesc și diversificarea aprovizionării energetice a Bulgariei, stat membru NATO foarte dependent de gazul rusesc.

Potrivit Mediafax, John Kerry în Sofia în cursul dimineții de joi.

Şeful diplomaţiei americane, care efectuează un turneu în Europa, urmează să se întâlnească cu premierul de centru-dreapta, Boiko Borisov, intrat în funcţie în toamnă, după mai multe luni de criză politică.

"Bulgaria este un aliat care are nevoie de o susţinere puternică în acest moment. Economia este slăbită şi ei au probleme semnificative în ce priveşte dependenţa energetică", a declarat un oficial din cadrul Departamentului american de Stat.
Bulgaria depinde în proporţie de 85 la sută de Rusia în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale. Sofia era parte în proiectul gazoductului South Stream, criticat dur de Bruxelles şi anulat în cele din urmă de Moscova, în decembrie.

"Nu este bine pentru un aliat al NATO să depindă în proporţie de 85 la sută de o singură ţară pentru gaz", a mai afirmat această sursă. "Iată de ce politica americană încearcă, în mod general, să favorizeze o diversificare (a aprovizionării cu gaze) în cadrul NATO şi al Uniunii Europene", a adăugat ea.

În cadrul acestei vizite, Kerry urmează să evoce posibilitatea aprovizionării cu gaze naturale din Grecia. De asemenea, el intenţionează să abordeze problema construirii unui nou reactor nuclear de către compania americană Westinghouse la centrala bulgară de la Kozlodui.

Lupta împotriva corupţiei, un fenomen endemic în Bulgaria, ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană, şi lupta contra terorismului, figurează de asemenea pe agenda discuţiilor, mai scrie Mediafax.

Vineri, Kerry urmează să se întâlnească, la Paris, cu preşedintele François Hollande, după absenţa remarcată a oricărei personalităţi americane de rang înalt la marşul antiterorist de duminică din capitala franceză.

Miercuri, secretarul de Stat s-a aflat la Geneva, unde a avut o întrevedere cu omologul său iranian, Mohammad Zarif, în cadrul negocierilor privind programul nuclear controversat al Teheranului.

Cele mai citite

Elicopterul președintelui iranian Raisi nu a fost încă găsit! Mesajul transmis de ayatollahul Khamenei

Televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, în timp ce echipele de salvatori efectuează căutări în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul prăbușit...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă